De Sfântul Ion, Călinoiu a păstrat un echilibru – Şi muncă, dar şi distracţie

391

foto 001De ziua sa de nume, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a mers, ca în orice zi, la muncă. Nu ştim însă cât anume a reuşit să şi

lucreze ţinând cont de faptul că întreaga zi a fost asaltat de telefoane şi mesaje de la mulţi ani.

Preşedintele nu a scăpat nici ocazia de a închina o cupă de şampanie cu angajaţii săi, cu atât mai mult cu cât, după cum spunea, în Consiliul Judeţean există foarte mulţi angajaţi cu acest nume de sfânt. „Fiind o zi onomastică, am ales să închin şi o cupă de şampanie cu colegii mei de la Consiliul Judeţean, mai ales că sunt foarte mulţi cu numele de Ion, cam 15 cred”, a declarat Ion Călinoiu.
foto 014Sărbătorirea onomasticelor, deja o tradiţie
Petrecerea la care au participat toţi Ionii Consiliului Judeţean precum şi restul angajaţilor a avut loc la Hotel „Parc”, acolo unde şi fostul preşedinte al Consiliului, Nicolae Mischie, făcea chefuri binecunoscute. Unii dintre angajaţi îşi mai amintesc încă şi de acele momente şi despre faptul că se păstrau zilele onomastice şi în acea vreme. „Din câte ştiu eu, pentru că am prins foarte puţin vechea conducere, se făceau şi atunci zile onomastice. În special această zi se păstra pentru că sunt foarte mulţi cu numele de Ion”, a declarat Adina Andriţoiu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Gorj.
Cadouri surpriză
Călinoiu a primit multe cadouri, de la colegi având parte de o surpriză, după cum singur a spus. Aceştia i-au cumpărat o carte de Bogdan Teodorescu, „Cinci milenii de manipulare”, cu o dedicaţie din partea lor. Pe lângă carte, preşedintele CJ Gorj a primit şi foarte multe flori, din care nu au lipsit cei trei trandafiri roşii.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here