Istoria continuă la C.N.T.V.

5570

Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” se pregătește să aniverseze 130 de ani de tradiție, cultură și educație. Vineri, 15 noiembrie 2019, s-a desfășurat primul eveniment menit să îmbrace în sărbătoare vechea școală de pe Jiu: „Balul Bobocilor”, ediția 2019 – 2020. În calendarul bucuriei elevilor și profesorilor, manifestarea e un prilej de trăire a celor mai frumoase clipe din viața adolescenților. Mai târziu, aceste momente vor deveni amintiri de neuitat. Tema balului din anul acesta nu a fost aleasă întâmplător de majoritatea elevilor colegiului: „Folclor reinterpretat”. Atmosfera a fost pe măsura eforturilor depuse.
Tradițiile, muzica populară românească, au adus în ochii tuturor voie bună, emoție și trăire adevărată. Colegiul a sărbătorit în ritmuri populare adolescența, iar cei mai buni boboci aflați în competiție, și-au primit aplauzele și locurile binemeritate. Menționăm că votul juriului și votul publicului au decis, într-o singură voce, să decerneze premiile după cum urmează: Jessica Lăzărescu – clasa a IX-a filologie este deopotrivă Miss Boboc și Miss Popularitate, iar Răzvan Spineanu – clasa a IX-a matematică/informatică Mister Boboc și Mister Popularitate, cei doi boboci au și format echipa nr. 9.
Organizatorii acestui eveniment (Daniela Vîlceanu și Daniel Murărița), împreună cu elevii celor trei clase organizatoare (clasa a XII-a B, clasa a XII-a E și clasa a XII-a G) mulțumesc tuturor celor care au participat la sărbătoarea românească a celor mai tineri din colegiul nostru: conducerea liceului, pentru încredere și susținere, sponsori, instituții, foști absolvenți ai bătrânei școli de pe Jiu. Împreună, am construit o poveste, o magie pe care am dăruit-o din suflet celor care au ridicat cea mai înaltă școală de învățătură din Gorj, renumită în țară și dincolo de granițele ei. Mulțumim, în aceeași măsură, doamnelor și domnilor profesori care ne-au susținut cu emoție și vibrație de-a lungul întregului eveniment. Mulțumim publicului cald care a vibrat odată cu noi.
Vă reamintim că povestea colegiului nostru a început acum aproape 130 de ani, când ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Titu Maiorescu, semnează decretul de înființare a Gimnaziului Real din Târgu-Jiu. Nu exista școala, clădirea de astăzi, orele s-au desfășurat în diferite săli închiriate, dar, în 1894 se finalizează construcția clădirii vechi, actuale. Inaugurarea, cu mare fast, are loc în prezența lui Spiru Haret, ministru al Educației. La propunerea directă a lui Iuliu Moisil, singurul director al școlii, membru al Academiei Române, Ministerul Educației aprobă denumirea de „Tudor Vladimirescu” în 1897. Din 1919, când se reiau cursurile după război, se transformă în Liceul „Tudor Vladimirescu”. În perioada comunismului stalinist, îi este interzis să mai folosească numele „Tudor Vladimirescu” și funcționează pentru o perioadă ca „Liceul nr. 2”. În etapa comunismului naționalist revine la vechea denumire. Din anul 1999, tradiția prestigiului a continuat cu numele de COLEGIUL NAȚIONAL „TUDOR VLADIMIRESCU” sau cum este cunoscut pentru toată lumea: C.N.T.V.
Filele calendarului s-au scurs. Și azi Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” este unul dintre prestigioasele lăcașuri de cultură și educație. Avem datoria de a continua povestea, cu demnitate și bucurie.
(Prof. Daniela Vîlceanu, C.N. „Tudor Vladimirescu”)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here