90 de copii și tineri din sistemul de protecție al DGASPC Gorj, implicați în proiectul ,,Pregătiți pentru viață”

987

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2023, un număr de 90 de copii și tineri din sistemul de protecție specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, însoțiți de 10 angajați ai Direcției, s-au aflat la Eșelnița, în județul Mehedinți, în cadrul proiectului ,,Pregătiți pentru viață”.

Acest proiect este implementat de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, scopul său fiind organizarea de tabere de weekend destinate copiilor cu vârsta de peste 14 ani, din sistemul de protecție specială. Tabăra a fost organizată prin intermediul Casei de Cultură a Studenților Craiova, cazarea făcându-se în cinci pensiuni. Totodată, DGASPC Gorj a pus la dispoziția grupului patru mijloace de transport.
Pe parcursul celor trei zile petrecute la Eșelnița, tinerii din sistemul de protecție al DGASPC Gorj au participat la activități destinate pregătirii lor pentru o viață independentă, astfel încât să fie pregătiți pentru a se integra mai ușor în societate, pentru a face față unor situații de risc, urmărindu-se totodată și dezvoltarea spiritului de echipă prin implicarea participanților în activități de grup. Concomitent, tinerii s-au bucurat și de plimbări cu barca pe Dunăre, admirând de aproape Chipul lui Decebal sculptat în stâncă. S-au deplasat, de asemenea, la Mănăstirea Mraconia și la alte obiective turistice din zonă. Serile au fost dedicate socializării și jocurilor de grup.
,,Pentru tinerii din sistemul de protecție specială al DGASPC Gorj, care au participat la tabăra de la Eșelnița, acest sfârșit de săptămână, cu ansamblul de activități derulate și surprizele de care au avut parte, reprezintă, cu siguranță, unul dintre cele mai frumoase momente din an, fiind o experiență de care mereu își vor aminti cu drag. Ne bucurăm nespus pentru fericirea trăită de tinerii noștri și deprinderile de viață însușite, motiv pentru care le mulțumim și pe această cale tuturor celor implicați în acest demers: Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Casei de Cultură a Studenților Craiova și colegilor noștri care i-au însoțit pe copii pe tot parcursul deplasării”, a declarat Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here