22 de panouri fotovoltaice pentru stațiile de apă din județ

1804

Aparegio Gorj continuă seria investițiilor în domeniul surselor regenerabile. După instalarea a trei sisteme cu panouri fotovoltaice la Stația de Epurare a Apei Uzate Curtișoara – Bumbești-Jiu, Stația de Deferizare a Apei Potabile Târgu-Cărbunești și Stația de Epurare a Apei Uzate Țicleni din surse proprii, urmează implementarea celui de-al doilea proiect de investiții de acest gen.

Astfel, în cursul zilei de marți, 7 noiembrie, directorul general al Aparegio Gorj a semnat contractul “Proiectare și execuție lucrări pentru amplasarea, montarea și punerea în funcțiune a centralelor fotovoltaice (CEF) în vederea producerii energiei electrice din surse solare”, proiect ce are o valoare de 17.197.090 lei. Investiția are o finanțare majoră din fonduri europene în procent de 92%, cu un aport financiar de 6% operator și 2% de la UAT-uri.
,,Contractul a fost atribuit antreprenorului ALM POWER GROUP SRL și are ca scop reducerea semnificativă a energiei utilizate, corelată cu reducerea corespunzătoare a gazelor cu efect de seră. Investiția de față propune instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice de o capacitate totală de 2.332 kWp. Lucrarea de investiții va presupune amplasare de celule fotovoltaice pentru 22 puncte de lucru: Stație Dealul Târgului, Stație Epurare Târgu Jiu, Alimentare cu apă Preajba Mare Făgetului Îmbunătățirea procesului de tratare apă Polata, Stație pompe Cartiu, Stație apă Iezureni, Stație apă Sadu1 – Bumbești-Jiu, Stație apă SP2 Bârlești, Bumbești-Jiu, Bazine apă Lupoaia, Stație epurare Motru, Stație apă Glogova Iormănești, Stație pompare SP 5 Zăvoi, Stație epurare Târgu-Cărbunești, Gospodărie de apă Ceratu, Alimentare apă Câmpu Mare, Stație pompare Socu, Pompe apă Bucureasa, Stație tratare apă Lelești, Stație apa Arcani, Stație epurare Arcani, Stație apă Rovinari, Stație epurare Turceni”, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea operatorului Aparegio Gorj. În paralel, Aparegio Gorj derulează și contractul „Achiziționarea și montarea/implementarea de către Aparegio Gorj S.A. de contori inteligenți și de echipamente și software pentru digitalizarea activității de management al pierderilor pentru eficientizarea sistemului de alimentare cu apă al Municipiului Târgu Jiu”, proiect ce se află în plină desfășurare, fiind montați pânâ în prezent aproximativ 3.000 de contori inteligenți.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.