8.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Arhive Zilnice: 3 ianuarie 2022

Copiii din Motru se întorc la școală

Inspectorul general al ISJ Gorj, Dana Constantinescu, a declarat în urmă cu puțin timp, că cei aproximativ 1.000 de copii din Motru se vor întoarce în clase, începând de mâine. Din fericire, avaria majoră de la UATAA a fost remediată iar școlile vor avea încălzire. Amintim că gestionarea UATAA a fost preluată chiar de către primarul Cosmin Morega după...

Turburea: Depistați cu certificatele verzi ale altora, de Revelion, în sala de evenimente

La data de 31 decembrie 2021, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv H.G. 1242/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, de către participanții la masa de Revelion, organizată...

Anunț pentru pensionari

Plafonul veniturilor pensionarilor care beneficiază de compensare 90% nu este influențat de ajutorul financiar acordat în ianuarie, anunță reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Începând cu data de 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din...

12 noi cazuri de Covid, în Gorj

În data de 3 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:      52 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 15335 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 14488 persoane vindecate, externate și la domiciliu; 21 persoane internate în spital și 826 persoane decedate. De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost...

Gorj: Fost comandant de unitate militară, trimis în judecată

Marin Bran, fost comandant al Unităţii Militare 01541- Budieni din judeţul Gorj, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, după ce ar fi achiziţionat bunuri la preţuri supraevaluate. În acest dosar au mai fost trimise în judecată alte șase cadre militare. Prejudiciul estimat de procurori este de...

Cele mai triste povești despre dependența de jocuri de noroc

Dependența de jocuri de noroc este o problemă reală, care uneori duce la adevărate catastrofe personale. Din păcate, pentru unii gambleri, parcursul vieții lor a fost unul neașteptat, și nu într-un sens pozitiv. Vom vedea în cele ce urmează cum jucători de succes au pierdut controlul și au ajuns în situații nefaste. În cazul în care suspectezi că ai...

Asistent medical, depistat cu Covid

Un angajat al Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu a fost depistat cu coronavirus. La Secția de Boli Infecțioase sunt internați 7 pacienți cu coronavirus, toți nevaccinați. Sunt 3 pacienți confirmați la nivelul Compartimentului de Terapie Intensivă. La data de 03.01.2022, situația pacienților suspecți sau confirmați cu noul COVID-19 (conform raportării serviciului SPIAAM de la ora 08:00) este după cum urmează: Clădirea SJU...

Management dezastruos la SAJ Gorj – Raport

După concluziile verificărilor Corpului de Control al prefectuluui, din noiembrie 2021, un al doilea raport, încheiat în 31 decembrie, arată că actualului manager al Serviciului de Ambulanță Gorj, Claudiu Constantinescu, i se pot imputa pierderile suferite de bugetul instituției. De asemenea, recomandările din raport arată că presoanele vinovate de proasta gestiune a Serviciului de Ambulanță, trebuie înlocuite.   ”Raportat la constatările...

Atenționare de la Poliție

Având în vedere că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, polițiștii gorjeni transmit următoarele recomandări, pentru prevenirea evenimentelor rutiere: Ceaţa impune, din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent...

Un tânăr de 18 ani, din Cătunele, a făcut Revelionul după gratii

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au reținut, în ultima zi a anului trecut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un tânăr, de 18 ani, din comuna Cătunele, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.   Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, la...

Ajutoare de până la 4.000 de euro

Potrivit unui proiect de Hotărâre al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), legumicultorii vor beneficia de un ajutor de minimis de cel mult 4.000 de euro pentru cultivarea de tomate, ardei gras, kapia, castraveţi, fasole păstăi, salata, spanac şi ceapă verde, în spaţii protejate. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I...

1.000 de copii din Motru, învață de acasă

De patru zile, municipiul Motru a rămas fără apă caldă și căldură, din cauza unei defecțiuni majore a instalațiilor Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA). În această situație, elevii au fost nevoiți să rămână în învățământul online: ”Este vorba despre aproximativ 1.000 de copii care riscau să se îmbolnăvească dacă veneau în școlile neîncălzite. Sper să...

Primarul Morega, desemat de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, a preluat coordonarea UATAA

Situația UATAA Motru este gravă, uzina de agent termic și alimentare cu apă fiind oprită din data de 30 decembrie, lucru care afectează populația și instituțiile publice din municipiu. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a fost iar întrunit astăzi și s-a analizat bine situația, impunându-se măsuri urgente. Deja activitatea școlară a fost trecută în on line, urmare a lipsei...

Angajări la Ambulanța Gorj

Serviciul Judetean de Ambulanta Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție  vacante, de: 2 posturi de șofer autosanitară I în cadrul Compartimentului de consultații de urgență și transport sanitar asistat, la Stația centrală Târgu Jiu 1 post de șofer autosanitară II în cadrul Compartimentului de consultații de urgență și transport sanitar asistat,...