Atenționare de la Poliție

1136

Având în vedere că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, polițiștii gorjeni transmit următoarele recomandări, pentru prevenirea evenimentelor rutiere:

Ceaţa impune, din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o asigurare temeinică. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here