2.8 C
Târgu Jiu
joi, noiembrie 14, 2024

Arhive Zilnice: 13 august 2021

Valentin, șoferul de 18 ani din familia sinistrată în Budieni, arestat preventiv pentru 30 de zile

Predică Valentin Ion, tânărul care în luna martie a fost la volanul unui autoturism implicat într-un accident rutier la Bălănești, cu două victime decedate, a fost reținut astăzi, la cinci luni după evenimentul în care a fost implicat. Pe fondul tensiunilor din Budieni, anchetatorii au dat, abia acum, bice și au finalizat ancheta în dosarul penal în care tânărul...

Ministrul Dezvoltării a anunțat construirea de 100 de creșe noi

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că la nivel naţional vor fi construite 100 de creşe noi, în cadrul programului naţional pentru dezvoltarea infrastructurii antepreşcolare. "Suntem în măsură, în 2-3 săptămâni, să aprobăm primele construcţii de creşe noi, standardizate la nivelul anului 2021 cu pompe de căldură, cu tot ceea ce este azi...

Copiii vor intra la meciuri fără test anti-Covid

Federaţia Română de Fotbal a modificat “Protocolul medical pentru desfăşurarea competiţiilor”. Minorii (spectatori sau sportivi) sunt exceptați de la testare. „Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal: Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu...

Video: Cocalar de Cărbunești, șicanări în trafic, amenințări și semne obscene! Reclamație la poliție

Un șofer din Petroșani a fost pus, miercuri după-amiază, într-o situație complicată la Târgu Cărbunești. Mai exact, în timp ce acesta se deplasa în zona pieții din acest oraș, spre gară, pe artera aflată în lucru, s-a trezit, brusc în fața sa cu un BMW argintiu, mașina deplasîndu-se pe contrasens. Degeaba șoferul a încercat să îi atragă atenția celuilalt...

Ministrul Attila Cseke, în vizită și la CNTV și CNSH Târgu Jiu

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a vizitat astăzi colegiile naționale ”Tudor Vladimirescu” și ”Spiru Haret” din municipiul Târgu-Jiu. Clădirile celor două importante instituții de învățământ sunt reabilitate și modernizate cu o finanțare totală în valoare de 11,3 milioane de lei, asigurată de MDLPA. Ambele lucrări sunt avansate și vor putea fi predate în curând.

Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, pe șantierele din Peștișani

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila-Zoltán Cseke, a vizitat astăzi obiectivele de investiții aflate în derulare pe raza comunei Peștișani. Acesta a fost însoțit de secretarul general adjunct al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Victor Banța, prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan-Morega, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Dorin Tașcău. Aceștia au mers să...

Termenul limită pentru înscrierea candidaturilor la Jocurile Francofoniei, prelungit

Ministerul Culturii a prelungit termenul limită al înscrierilor pentru apelul de selecție în vederea constituirii delegației de artiști care va reprezenta România la cea de-a IX-a ediție a Jocurilor Francofoniei, organizată în perioada 19-28 august 2022, la Kinshasa, Republica Democrată Congo, de către Organizația Internațională a Francofoniei (OIF). Astfel, noua dată limită pentru depunerea înscrierilor este 15 septembrie 2021. Candidaturile...

S-a deschis Târgul Meșterilor Populari din România

În această dimineață, în centrul municipiului Târgu Jiu, și-a deschis porțile cea de-a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari din România. Participă meșteri populari din Vâlcea, Bistrița Năsăud, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Bihor, Argeș, Cluj, Alba, Republica Moldova, Suceava, București și Gorj. Târgul își așteaptă vizitatorii până pe 15 august.

Garda de Mediu: Sistare de activitate pentru o firmă și amendă de 60.000 de lei

"Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au finalizat cercetările în cazul exploatării de agregate minerale din zona CET Târgu Jiu, constatându-se desfășurarea activității de extracție a pietrișului și nisipului fără a deține autorizație de mediu. Societatea în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 60.000 lei fiindu-i sistată orice activitate neautorizată pe acest amplasament", au anunțat reprezentanții Gărzii...

Bărbatul lovit aseară de mașină avea o alcoolemie de 1,16mg/l!

Pietonul care mergea pe carosabil în apropierea podului Șușița, aproape de cartierul Bârsești, și care a fost lovit de o mașină, era beat. Polițiștii au comunicat astăzi că bărbatul avea o concentrație de 1,16/l alcool pur în aerul expirat.

Apel al Poliției Locale Târgu Jiu!

"În această dimineață, polițiștii locali au depistat alte deșeuri aruncate la voia întâmplării. Pe baza indicilor găsite la fața locului, persoanele care au abandonat aceste deșeuri în locuri nepermise riscă amenzi cuprinse între 3.000 lei și 6.000 lei pentru persoane fizice și între 20.000 lei și 40.000 lei pentru persoane juridice, în conformitate cu prevederile Legii 211 din 2011...

Zeci de șoferi opriți în trafic! 15 permise suspendate și amenzi de 41.000 de lei!

În zilele de 11 și 12 august, în intervalul orar 07:00-09:00 și 17:00-19:00, la nivelul IPJ Gorj au avut loc și vor continua acțiuni pe linie rutieră, ordine publică și transporturi, desfăşurate de polițiști pentru verificarea legalității transportului de persoane cât și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, arată IPJ Gorj într-un comunicat de presă. Totodată, se va...

Ședințe online cu părinții pe tema vaccinării

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că în școli se vor organiza şedinţe online cu părinţii pe tema importanței vaccinării. „În perioada următoare, în a doua jumătate a lunii august, cel puţin pentru perspectiva începerii şcolilor pregătim o campanie de comunicare şi de informare cu sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică împreună cu inspectoratele judeţene şcolare, respectiv fiecare...

Bărbat luat cu ambulanța de pe digul Jiului

Un bărbat care se afla pe digul Jiului, lângă centura orașului, a fost luat cu ambulanța după ce i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat la spital de ambulanța venită la fața locului.

Aparegio îi amenință cu sancțiuni pe cei care nu raționalizează consumul pe apă

<<Prognozele hidrologice lunare nefavorabile emise de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor pentru intervalul august – octombrie 2021 ne obligă la măsuri excepționale în conformitate cu prevederile  articolului 10 din Legea nr. 107 din 25 septembrie 1996, legea apelor, și anume: ”(1) Satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri.  (2) Restrângerea utilizării...

VIDEO: Familiile tinerilor decedați din Budieni nu renunță la linșaj! Incendiatorul vilei, live cu potop de amenințări și din penitenciar

Situația din cartierul de romi din Budieni nu s-a dezamorsat, dimpotrivă. Curge cu amenințări la adresa familiei sinistrate într-o locuință din cartier, asta și pentru că familiile tinerilor decedați în accidentul de acum câteva luni de la Piștești sunt dispuși să-și facă dreptate singuri, și asta cu vărsare de sânge. După ce mai mulți cetățeni au intrat în curtea...

Femeie desfigurată de soțul de care divorțează! Agresorul nu a fost reținut

* Femeia a fost bătută cu bestialitate, în stradă! * Victima se află într-un pericol real Agresorul unei femei de 38 de ani, din Târgu-Jiu, a încălcat și ordinul de protecție din luna iulie, când și-a bătut cu bestialitate soția cu care se află în divorț. În urmă cu trei zile, aceasta a fost din nou acostată pe stradă de bărbatul...

Bankwatch a realizat harta interactivă a cărbunelui

Autoritățile au anunțat renunțarea treptată la cărbune până în anul 2032. Pentru a sprijini acest proces, organizația de mediu Bankwatch a publicat o hartă interactivă cu date despre minele și termocentralele pe cărbune din România și un raport care analizează impactul de mediu și starea activelor pe cărbune. Raportul arată că în 2020 puterea instalată a cărbunelui în sistemul energetic național...

Povești de lângă noi – Trifoiașul cel răbdător

A fost odată… o familie de oameni harnici, care locuiau într-o căsuță curată și luminoasă, plină cu flori. Căsuța avea curte și grădină cu de toate… Viața lor era frumoasă: în casă era armonie, totul strălucea de curățenie, florile din glastre, cu obraji catifelați de petale, zâmbeau soarelui și trecătorilor… Cum timpul trecea și ei nu întinereau, și văzând...

Începe cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat

Doar câteva zile ne mai despart de debutul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat din acest an. În Gorj, în vederea susținerii probelor scrise s-au înscris peste 1200 de candidați. Prima probă este programată pe 16 august. La sesiunea a doua examenului de bacalaureat 2021 pot participa cei care nu s-au putut prezenta în vară sau care...

Angajări pe două posturi vacante, la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu

Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale, vacante, de: inginer – șef Serviciu tehnic-administrativ; registrator medical. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările...

Final de campanie: 2.085 de fermieri gorjeni au solicitat ajutorul de stat în sectorul bovin!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în data de 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021. Astfel, la nivel național, au fost depuse un...

Octavian Ilie revine la Târgu-Jiu

Unul dintre cei mai talentați baschetbaliști din Gorj, Octavian Ilie (18 ani), s-a întors acasă. Plecat de la ACS Târgu Jiu la Ştiinţa Bucureşti, conducătorul de joc a hotărât să evolueze pentru CSM Târgu Jiu în acest sezon. Ilie este campion național U20 cu Ştiinţa Bucureşti. În sezonul 2020/21, Octavian a jucat cu dublă legitimare. El a evoluat la...

Gilortul a ieșit din Cupă. Rezultatele complete

Gilortul Târgu Cărbunești a părăsit Cupa României încă din turul doi al competiției. Singura echipă gorjeană care a jucat în această fază a fost învinsă la Petroșani, de Jiul. Oaspeții au suferit o înfrângere severă, 6-1, deși au avut momente când puteau reveni în meci. Cocină a deschis scorul rapid pentru trupa din Hunedoara, care s-a desprins decisiv înainte de...

PSD are un nou consilier local la Stănești

Partidul Social Democrat are un nou consilier local în comuna gorjeană Stănești. Mandatul noului ales a fost validat miercuri de instanța de judecată. „Admite propunerea. În baza art. 119 alin. (1) din O.U.G. nr.57/2019 actualizată, validează mandatul numitului Fîcea Constantin pentru funcţia de consilier local în Consiliul Local al comunei Stăneşti, înscris în lista supleanţilor pentru funcţia de consilier local....

Cere ca mina de grafit de la Baia de Fier să fie redeschisă de stat. Fără investitori privați!

Mina de grafit de la Baia de Fier trebuie redeschisă de statul român, nu dată pe mâna unor privați, așa cum doresc liderii USR-PLUS- PNL, acuză deputatul de Gorj Mihai Weber. Ministrul Economiei a anunțat că societatea Salrom, singurul producător de sare din România, deţinut de stat (51%) şi Fondul Proprietatea (49%), va fi listată la Bursa de Valori București,...

Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu a săturat nu doar trupeşte oamenii care trăiau în lipsuri mari, dar El a hrănit sufleteşte şi duhovniceşte mulţimile, pentru a spori...

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT! În Duminica a 8-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 1, 10-17; al praznicului: Filipeni 2, 5-11; Ev. Matei 14, 14-22 (Înmulţirea pâinilor); a praznicului: Luca 10, 38-42; 11, 27-28 (Iisus în casa Mariei şi a Martei), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română este rânduită slujba închinată Praznicului Adormirii Maicii Domnului, dar,...

AJPIS: Ajutoare de urgență pentru peste 200 de familii din Gorj

Sute de familii din Gorj s-au confruntat în acest an cu situații deosebite și au fost sprijinite cu ajutoare de urgență în bani acordate din bugetele primăriilor. În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii şi Protecției Sociale, poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor şi persoanelor care se află...

„Odă Bucuriei”! Final de turneu Stradivarius la Târgu Jiu cu peste 1000 de spectatori!

Turneul Stradivarius, pe care violoncelistul Alexandru Tomescu îl organizează de câțiva ani buni în fiecare vară, împreună cu sponsorii săi, a ajuns și anul acesta la Târgu Jiu, dar cu mai multe greutăți decât în anii anteriori. Autoritățile locale nu au mai fost implicate sub nicio formă în aducerea turneului la Târgu Jiu, iar spectacolul de la Coloana fără...

Fabi’s Kitchen: Clătite delicioase cu urdă!

Lista de cumpărături pentru 6 Porții Pentru aluat: * 500 ml de lapte * 220 gr de faină * 20 gr de zahăr * 3 ouă * 2 linguri unt topit * 1 vârf de cuțit de sare —————- Pentru umplutură: * 500 g urdă * 80 g zahăr * 50 g stafide * 2 pachete zahăr vanilat * 2 ouă * 1 lămâie cu coaja netratată —————— Pentru topping: * 150 ml smântâna lichida pentru gătit...

,,Istoria unei secunde”, o nouă expoziție la CJCPCT Gorj

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj a pregătit o nouă expoziție pentru iubitorii de artă din Gorj. De această dată, este vorba despre o expoziție de fotografie semnată de Dan Adrian Popescu, referent cultură scrisă în cadrul CJCPCT Gorj. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează luni, 16 august 2021, vernisajul expoziției de...

Peste 13.700 de gorjeni primesc pensie socială! Cifrele sunt în scădere!

Pensia socială minimă garantată a fost instituită în aprilie 2009. Cuantumul acestei pensii sociale a fost atunci de 300 de lei, în prezent fiind de 800 de lei. Potrivit ultimului raport al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, la ora actuală, în judeţul nostru, un număr de 13.771 persoane încasează pensii sociale. ,,Observăm că numărul beneficiarilor aflați în prezent...

Ca la noi, la nimeni – Penalii Mei, protejații lui Iohannis!

Motto: „Cândva popoarele își căutau conducători drepți. Azi se caută administratori.” - Emil Cioran Cu vreo șase-șapte ani în urmă, se lăuda Orban Ludovic că l-a luat de nicăieri pe numitul Florin Vasile Cîțu și l-a băgat până-n gât în PNL. Și, nu-i așa, vorba aceea din popor zice că „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să...

Vești bune înainte de meciul de la Arad: Mitriță e aproape, Koljic revine, iar gazonul va fi schimbat

Universitatea Craiova și UTA Arad se vor întâlni sâmbătă, 14 august, de la ora 21.30, într-un meci care contează pentru etapa a cincea din Liga 1. Jocul se va disputa pe Stadionul „Francisc Neuman“. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a declarat că atmosfera este bună în lotul ,,juveților”, dar și că presiunea se află la cote ridicate. Principalul din Bănie se...