Vești bune înainte de meciul de la Arad: Mitriță e aproape, Koljic revine, iar gazonul va fi schimbat

1227

Universitatea Craiova și UTA Arad se vor întâlni sâmbătă, 14 august, de la ora 21.30, într-un meci care contează pentru etapa a cincea din Liga 1. Jocul se va disputa pe Stadionul „Francisc Neuman“. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a declarat că atmosfera este bună în lotul ,,juveților”, dar și că presiunea se află la cote ridicate. Principalul din Bănie se așteaptă la un joc antrenant, în fața unui public vulcanic. „Mergem la Arad să încercăm să câștigăm puncte. Venim după un meci bun, câştigat acasă, şi de aceea dorinţa de victorie este foarte mare. Aşteptările sunt, de asemenea, foarte mari din partea tuturor. Sper să continuăm pe acelaşi drum şi să câştigăm cele 3 puncte, cu toate că nu va fi uşor. UTA este o echipă foarte bine organizată în apărare, cu un public frumos şi cu un stadion, probabil, plin. Atmosfera meciului va fi foarte bună, mie îmi place să joc pe stadioane pline. Vom vedea ce se va întâmpla pe teren, dar cu siguranţă va fi un meci foarte greu. E clar că atmosfera este mult mai bună acum, după un meci câştigat. Dar, aşa cum am mai spus-o, după fiecare victorie aşteptările sunt mai mari şi presiunea mai mare”, a declarat antrenorul.

Mitriță, gata de ,,come-back”
Universitatea Craiova ar putea da lovitura verii în Liga 1. Alexandru Mitriță este așteptat în Bănie, iar, ca să îi facă loc, Reagy Ofosu a fost vândut la Bursaspor. O altă veste bună pentru olteni o reprezintă revenirea lui Elvir Koljic pe gazon.
Bosniacul nu are o accidentare atât de gravă pe cât s-a crezut inițial. „Ofosu nu este cu echipa, a plecat. Koljic este încă accidentat, mai avem două zile până la meci şi avem speranţe. Are o entorsă de gradul 1, nu este ceva grav şi de aceea vă spun că mai avem speranţe. Nu vreau să comentez pe acest subiect (Mitriţă – n.r.), pentru că nu s-a realizat. Ce reprezintă Mitriţă pentru fanii Craiovei şi pentru noi, ca echipă, o ştiţi foarte bine. Vom discuta despre Mitriţă în momentul când va semna cu Universitatea Craiova. În momentul de faţă el nu este un jucător liber şi eu nu am cum să discut despre un jucător care aparţine altei echipe“, a spus ,,Reghe”.

O altă suprafață de joc
Gazonul de pe Stadionul ,,Ion Oblemenco” va fi schimbat. Primarul din Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a confirmat că o nouă suprafață de joc va fi instalată în Bănie. „Nu ştim cât va costa noul gazon, data trecută a fost vorba de vreo 600.000 de euro, dar este o procedură de achiziţie şi e posibil ca acest cost să fie mai mic. Oricum, ne gândim să facem o procedură mai îndelungată, de acord-cadru, pentru ca gazonul să fie schimbat ori de câte ori este nevoie. Va fi un gazon hibrid, iar în zona periferică a gazonului va fi doar sintetic. Asta au solicitat inclusiv echipele de fotbal. Achiziția gazonului şi toată procedura de întreținere a lui vor fi suportate din bugetul local“, a afirmat edilul. „Este o veste bună că se schimbă gazonul. Ce se întâmplă aici cu gazonul se întâmplă pe toate stadioanele în care apare acest fenomen de seră. Ai nevoie de anumite proceduri să poţi să ții gazonul la un nivel foarte bun. Pentru noi este un lucru îmbucurător, pentru că avem nevoie de un gazon bun. Le mulțumim oamenilor care au ajuns la concluzia că trebuie schimbat. Este necesar“, a declarat Reghecampf. Gazonul de pe „Oblemenco“ ar putea fi schimbat tot în luna octombrie, în pauza competiţională. Potrivit edilului, dacă nu se va reuşi acest lucru, primăria va notifica echipele Universitatea Craiova şi FCU Craiova să găsească o altă arenă unde să dispute meciurile de acasă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here