11:12 – Campania „Vacanţă în siguranţă”, la final

346

La nivel naţional s-a derulat campania „Vacanţă în siguranţă”, începută în urmă cu două săptămâni şi finalizată vineri, pe 29 iunie. Scopul acesteia a fost creşterea gradului de informare a elevilor din clasele I-VIII, pentru reducerea riscului de victimizare şi de implicare în activităţi infracţionale pe perioada vacanţei de vară. Încadrându-se în obiectivele campaniei, în perioada următoare, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, împreună cu cei ai structurilor de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale de la nivel teritorial şi judeţean, au desfăşurat până la finele săptămânii trecute, activităţi informativ-preventive, atât în cadrul unităţilor de învăţământ, cu ocazia organizării de întâlniri cu elevii, cât şi în locurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here