Tatăl meu, domnul profesor de istorie Voicu Teodor, a fost primul care mi-a insuflat dragostea față de cunoașterea trecutului românilor, dar și cel care mi-a vorbit despre personalitățile marcante ale comunei în care predau limba română în prezent. De la el și de la mama mea, regretata doamnă învățătoare Voicu Maria, am aflat că trebuie să caut modele pentru o viață echilibrată, fie în literatură, fie în istorie, căci mass-media de azi numai modele nu oferă. Citind cartea Istoria Gorjului de Vasile Cărăbiș, mi-am găsit un adevărat model istoric și uman-generalul Gheorghe Magheru 1804-1880, născut în satul Bârzeiul de Gilort-Linia Magherului, de pe raza comunei Albeni, județul Gorj. M-a impresionat mai ales viața lui dramatică, fiind nevoit ca înainte de a muri să-și îngroape doi copii, respectiv pe Alexandru Magheru în 1877 și fiul său Gheorghe ofițer în anul 1875. Ce dramă și ce caracter a avut acest general, supranumit, brațul de oțel”al revoluției române de la 1848 din Tara Românească! Încă de când eram elevă m-a impresionat patriotismul fiicei sale Alexandrina Magheru (1825-1877) și altruismul de care a dat dovadă în scurta-i viață. Printre marile femei ale Gorjului se numără și astăzi această figură istorică.
Anticipa cu zeci de ani ziua de 1 Decembrie 1918…. La 21 februarie 1877 ziarul Românul anunță moartea Alexandrinei Haralamb (Magheru)- fiica venerabilului general Gheorghe Magheru (la doar 52 de ani). Gheorghe Magheru face parte din rândul marilor personalități ale Gorjului și ale țării din sec. al XIX-lea. S-a născut în satul Bârzeiul de Gilort ca fiu al preotului Ioan și al Bălașei. Familia Magherilor este originară din Transilvania.
La 14 octombrie 1665 Vlad Magheru și nepotul său Petru, zis Fleșeriu cumpără pământ de la Ion Toboșeriu din hotarul Câlnicului.
La 20-21 de ani Gheorghe Magheru ajunge căpitan de panduri, iar în anul 1826 este numit al doilea vistier. În luptele dintre panduri și turci din 1828 la Calafat, Sișești, Bârlești, Magheru nu se acoperă de glorie în calitatea sa comandant de panduri. Pentru meritele sale câștigate în războiul ruso-turc din 1828-1829 Gheorghe Magheru a fost decorat de țarul Nicolae I cu Ordinul Sf.Ana la gradul de cavaler. În perioada regimului Regulamentar fiind numit cârmuitor al județului Romanați ajunge să fie considerat cel mai bun administrator din țară. În timpul revoluției de la 1848 Magheru depunea o febrilă activitate pe plan politic și militar. El face parte din guvernul provizoriu alcătuit la 14 iunie 1848 la București după fuga lui Ghe. Bibescu, domnitorul Țării Românești. La 18 iunie 1848 este numit căpitan general al tuturor trupelor de dorobanți și panduri din Tara Românească și inspector general. În anul 1877, printre cei 79 de deputați ce au votat Proclamarea Independenței s-a aflat și bătrânul general Ghe. Magheru. A primit nemiloase lovituri în viață: în 1875 i-a murit fiul său, Gheorghe, ofițer, iar în 1877, fiica sa Alexandrina. Marele om politic, marele general a participat la trei momente de răscruce ale sec. al XIX-lea, în mod direct respectiv: Revoluția de la 1821 și Proclamarea Independenței, stingându-se din viață la data de 23 martie 1880. M-a impresionat devotamentul față de țară, patriotismul nemărginit și dragostea sa pentru copii.
Prof. Elena Ștefania Pânișoară
