„Succesuri” băsesciene, eşecuri manţogiene ?!

344

foto predo 2Dacă ne-am lua după prea multele declaraţii sforăitoare ale ciumelor portocalii, România regimului Băsescu-Boc (doar tot ultimul, sau chiar amândoi corifeii i-au făcut Guvernul demnului de respect, deocamdată, înlocuitor de premier Mihai Răzvan Ungureanu) este înfloritoare. Coada Europei, după statisticile EUROSTAT, cică ar fi luat măsuri economice, de austeritate severă, înaintea altor ţări.

Şi, cum ar veni, România ar fi bună să fie luată de exemplu şi de alte surate din Uniunea Europeană la capitole ce le zic ei „restructurare!” Bine, nu zic nu. Dar de ce are ţărişoara asta amărâtă de plătit, numai în 2012, mititica sumă de 40 miliarde Euro în şi mai mititica guvernare a surogatului de Boc despre care vorbeam în paranteza de mai sus? Cel puţin aşa susţine, cu argumente, ditamai Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. La nivel de trai i-am lăsat deasupra şi pe vecinii de la sud de Dunăre, cu care ne rugăm la Dumnezeu să intrăm, odată şi odată!, în selectul Spaţiu Schengen. Cât despre relaţiile externe, ce să mai zicem. Nimeni nu ne bagă-n samă. Dacă pe vremea regretatului Împuşcat, România negocia, direct, cu marile puteri şi media conflicte între URSS şi China, între China şi SUA, având un cuvânt de spus inclusiv în relaţiile Israelului cu Orientul Mijlociu, cel plin de pulbere în 2012, acum stă capră. S-a împotmolit zona Euro şi Coana Evropă, abia născută, stă să crape. A sărit moţ, ţanţoşa Românie şi o va salva. De salvarea României cine se va ocupa? Protestatarii nu au ieşit în stradă de prea mult binele pe care i l-au băgat pe gât alde Băsescu şi Boc. Opoziţia a tot amendat unele legi imperfecte. Niciodată nu i s-au luat în considerare opiniile. Păi şi atunci sar unii la beregata USL, şi în special al lui Victor Ponta, de regulă puţinii fani ce i-au mai rămas celui care, la un moment dat, se credea Zeus. Tuturor le cer să-mi vină cu argumente că „succesurile” regimului Băsescu-Boc( Boşii PDL!) au ceva bun în ele. Că populaţia ar fi scăzut doar din pricina plecărilor la muncă în străinătate. Oare de ce se uită sănătatea precară, creşterea TVA inclusiv la alimente, scumpirile carburanţilor şi energiei electrice, transporturile sub orice critică, subfinanţarea educaţiei – în alte ţări viitorul! – şi a culturii. De corupţia dusă la un înalt nivel de desăvârşire nu mai vorbesc. (In)Justiţia şi rapoartele pe justiţie ale Coanei Evropa vorbesc de la sine!

*

Recunosc, de la o vreme, primesc tot felul de e-mail-uri cu şi despre distinsul domn Ionel Manţog. Nu le văd rostul. Personal, nu m-am ocupat de bogata activitate a domniei sale şi, poate, nu-s cel mai în măsură să mă pronunţ. Totuşi, face parte din liota Portocalie ce a împânzit ţara. Fost secretar de stat, fost preşedinte al PDL Gorj, om de cuvânt, spun unii, dar şi fost parte în nişte dosare. Unele chiar penale. Ba chiar penale rău! Iată că a ieşit la suprafaţă, nepătat, din toate. Cel mult suspendarea l-a păscut. Încă este viu şi nevătămat. Că părţile vătămate, în accidentul al cărui autor a dat Necuratul să fie, nu mai sunt. Poate pe lumea cealaltă. Cea fără durere şi suspin! Stau şi mă mir de ce nu mai şi candidează? Statutul de pedeapsă cu suspendare am înţeles că ar fi, în cazul portocaliilor, o calitate! Dar, să nu ne grăbim. N-o duce tocmai rău. Este consilier în energie. Acolo unde-s mulţi bani! A scăpat de pandur(aş)ul cotidian, a vândut şi o televiziune tot portocalie şi cred că ar avea bani să-şi susţină o altă campanie electorală. Ba chiar dacă subprefectul Marcel Romanescu nu se doreşte sondat de PDL Gorj, pe motiv că nu are bani de aruncat în vântul portocaliu al viitoarelor alegeri, nu văd de ce nu s-ar alege cu „coledzi” Ionel Manţogul?

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here