„Ornigrama” amânată la Peştişani de un Consiliu Local aservit

329

Şedinţa ordinară, pe luna ianuarie, a Consiliului Local Peştişani s-a tot amânat dintr-o singură pricină. S-a tot vehiculat că unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi ar fi fost „organigrama” şi aşa destul de încărcată a Primăriei.

Sigur, n-o să le dau apă la moară acelora care amintesc că, înainte de 1989, lucrau la primărie 6-7 oameni mari şi laţi. După 1990, schema s-a tot lăţit, culminând cu postul de director de Cămin Cultural, ocupat de Constantin „Dodo” Lătăreţu, dar fără să existe „obiectul muncii”. Neexistând Cămin Cultural, directorul este pontat fictiv şi trece pe la serviciul lui de bugetar doar când semnează ştatul de plată.
Numai că în colimatorul actualului viceprimar Ilie Fuiorea, investit cu puteri de primar şi deci ordonator de credite, a intrat ex-viceprimarul Nicolae Nicolcioiu. De care-ar vrea să scape. I-a tot redus salariul, tăindu-i toate sporurile şi scoţându-l din comisiile din care făcea parte anterior.
Nicolae Nicolcioiu demisionase, după alegerile locale de consilier ales, preferând să revină pe mai vechiul post de funcţionar public. Cu atribuţii în domeniul contractelor şi al relaţiilor europene.
Viceprimarul Ilie Fuiorea semnează singur convocatorul şedinţei de astăzi, aducându-şi aminte că este şi jurist. Nu ştim cât de bine cunoaşte legile statului, dar de data aceasta semnează Jr. Ilie Fuiorea. Să-i fie de bine!
Totuşi, ca reprezentant al USL, viceprimarul Ilie Fuiorea şi-a dat seama că nu va obţine procentul necesar pentru a reduce şi postul ocupat de Nicolae Nicolcioiu. Şi atunci, ce şi-a zis? Amână aprobarea organigramei, pe care preşedintele PDL, Mihai Cojocaru, o crede „ornigramă”. Aşa-i trebuie lui Nicolae Nicolcioiu. El i-a făcut rost de serviciu „pupilei” sale Mihai Cojocaru, el l-a făcut consilier local şi tot el l-a susţinut să devină preşedinte al organizaţiei PDL Peştişani. Dintre celelalte puncte de pe ordinea de zi – majoritatea de rutină – îl amintim totuşi, pe acela conform căruia taxele şi impozitele locale se măresc pe anul 2013, nu cu 16%, cât a admis Guvernul Ponta, ca limită maximă, ci cu 16,5%. Explicaţia şi alte scandaluri anticipate de consilierul local Corneliu Nicolcioiu(PNL), dacă vor exista, pe mâine.
Cât priveşte democraţia de la Consiliul Local Peştişani, majoritatea sătenilor recunosc că la Peştişani legea o face Ion Poenaru, preşedintele-director general al Obştei Peştişani. Omul ce face şi desface cam totul în primărie! Nu doar în Obştea Peştişani!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here