“Paşii spre viitor”, un proiect pentru ajutorarea tinerilor şomeri

427

Asociaţia Psihologilor Gorjeni (APSG), în parteneriat cu Colegiu Comercial „Virgil Madgearu” şi cu Centrul de Resurse Juridice Târgu-Jiu derulează începând cu data de 1 februarie 2011, proiectul „Paşii spre viitor”. Acest proiect este cofinanţat din fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, în baza unui contract de finanţare POSDRU încheiat între Autoritatea de Management pentru POSDRU şi APSG, în calitate de beneficiar. Proiectul se implementeză în judeţul Gorj şi se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani şi şomerilor de lungă durată, tineri şi adulţi.

„Suntem la cea de a III-a conferinţă din cadrul acestui proiect, prin care încercăm să promovăm pregătirea şi plasarea în câmpul muncii a şomerilor tineri, în special a celor de lungă durată. Ce înseamnă şomerii de lungă durată? Persoanele de peste 25 de ani care trebuie sa aibă mai mult de un an de zile, de când sunt şomeri. Iar cei care au vârsta de până la 25 de ani trebuie să aibă mai mult de 6 luni de când sunt şomeri. Noi, am pregătit 259 de şomeri din 300 cât aveam grupul ţintă, însă mai mult ca sigur, până la sfârşitul săptămânii vom depăşi acest număr de 300 de şomeri. Pentru aceşti oameni, până în clipa de faţă, am finalizat 2 cursuri de certificare, cursuri de lungă durată, un curs de «lucrător în comerţ» şi un curs de «camerist»”, a declarat Marius Blendea, managerul proiectului „Paşii spre Viitor”.
Au fost, de asemenea, certificate 48 de persoane care acum se bucură de o nouă meserie sau chiar de prima meserie unii dintre ei. În momentul de faţă se află în derulare un curs de „lucrător în comerţ” şi unul de „ospătar chelner, vânzător în unităţile de alimentaţie”, la care participă 51 de persoane. Au mai fost derulate şi două cursuri de scurtă durată în domeniile: ”Competenţe sociale şi civice pentru dezvoltare personală” şi „Dezvoltarea spiritului anteprenorial”, fiind certificate 28 de persoane. Toate cursurile sunt autorizate CNFPA.
„O mare problemă a fost anul trecut, cu persoanele care nu au reuşit să treacă cu bine peste examenul de bacalaureat, foarte mulţi tineri au rămas şomeri, nu au mai putut intra la facultate, şi vă spun sincer numărul tinerilor s-a triplat de anul trecut. Avem şi absolvenţi de liceu dar şi absolvenţi de facultate care si-au dorit să urmeze cursuri de calificare, dintre cei care nu au reuşit să îşi găsească de lucru şi au zis că o meserie, de ospătar sau vânzător e bună pentru începutul carierei”, a mai declarat Marius Blendea, managerul proiectului „Paşii spre viitor”. Proiectul se încheie la 31 ianuarie.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here