Ziua educaţiei

696

Ziua Internaţională a Educaţiei este sărbătorită pe 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume. Educaţia reprezintă un factor important în conturarea personalităţii noastre, fiind un pas spre ştiinţă, dar şi spre o societate civilizată.

Cu această ocazie Casa Corpului Didactic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj a organizat o activitate educativă intitulată “Educaţia Azi”! care a avut ca scop creşterea accesului la informaţie şi educaţie, precum şi promovarea valorilor artistice ale elevilor din mai multe instituţii de învăţământ participante la activitate şi anume: Şcoala Gimnazială “Gheorghe Tătărăscu”, Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu, Liceul cu Program Sportiv şi Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu cel care a fost gazda manifestării culturale. Deschiderea activităţii a fost susţinută de prof. Vîlceanu Valeria, director al C.C.D. Gorj, de prof. dr. Ionescu Haidău Ana Daria, director al Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu şi de Firan Alina, bibliotecar la C.C.D. Gorj.
La eveniment a fost prezentat un referat şi un material power point despre educaţia de ieri şi de azi, s-a întreprins o călătorie în lumea culorilor printr-o expoziţie de desene, dar şi în universul cărţilor prin noutăţi în bibliotecă. Elevi şi profesori ai Liceului de Arte “Constantin Brăiloiu” au susţinut momentele pe acorduri muzicale.
Educaţia este un factor important al formării noastre, deoarece permite evoluţia armonioasă a personalităţii umane din punct de vedere spiritual, moral, social, cultural şi economic, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societăţii. Inevitabil, progresul în educaţie depinde în mare parte de calificarea şi dăruirea cadrelor didactice, de tehnicile pedagogice ale profesorilor. Din acest motiv, actul de educaţie este considerat o profesie, o formă de serviciu public care necesită experţi în domeniul educaţiei.
Firan Alina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here