Zeci de „carantinați”, în hotelul de 4 stele de la stadion

6057

Autoritățile locale au găsit în sfârșit o destinație pentru hotelul amenajat în incinta stadionului de 25 de milioane de euro dat în funcțiune, anul trecut, la Târgu-Jiu. Hotelul, administrat deocamdată de municipalitate, a devenit de miercuri noaptea noua casă pentru câteva zeci de „carantinați”, români intrați în țară prin vămile din vestul țării și cărora nu li se mai permite să meargă la domiciliile lor în următoarele 14 zile. Oamenii, circa 40 la număr ieri la prânz, dar în creștere, în funcție de cum îi aduceau autoritățile aici, sunt din diverse zone ale țării, dar cei mai mulți provin din Gorj, unii chiar din Târgu-Jiu. Un astfel de „carantinat” ne-a mărturisit că inițial nu dorea să meargă acolo unde îl trimiteau autoritățile, mai ales că în Italia nu a întâlnit astfel de măsuri care să fie aplicate cu ajutorul polițiștilor și jandarmilor. Omul spune că atunci când a văzut vânzoleala din vamă s-a întors în Ungaria, dar ulterior și-a dat seama că nu are alternative pentru a ajunge acasă și, ca urmare, a acceptat să vină acolo unde îl trimiteau autoritățile. A ajuns, din fericire pentru el, la Târgu-Jiu, fiind printre primii cazați din noul hotel de la stadion.
„Nu am nici un fel de probleme legate de coronavirus, doar că vin din Italia. Eu sunt singur în cameră și trebuia să ajung acasă în Târgu-Jiu. Cred că e mai bine așa și pentru mine și pentru familie. Inițial, nu am vrut să vin într-un centru de carantinare pentru că nimeni nu ne-a explicat unde suntem duși și în ce condiții vom sta. Multă lume este reticentă la o astfel de măsură tocmai din cauza asta. La intrarea în vamă era o doamnă de la DSP Arad care poate că era bună ca medic pe profesia ei, dar pe comunicarea cu noi era la pământ. Dacă s-ar face o informare corectă cred că s-ar schimba lucrurile. Aici avem condiții de clasa întâi. În Italia e carantină, dar nu te ia cu poliția. Lumea a înțeles și stă acasă. Mulți dintre noi nu am avut niciodată în viață treabă cu Poliția sau Jandarmeria, iar când te vezi în coloană cu ei că te iau și te duc nu știi unde că nu ți se spune te simți ca un arestat, ca un infractor. Dacă ar comunica ar evita multe probleme. Nu suntem ciumați, nu suntem bolnavi, trebuie doar să stăm aici. În Italia e altă lume cu altă mentalitate. Aici ești văzut ca un ciumat, iar dacă mai vine și polițistul cu tine ești și infractor. Ori lucrurile nu stau așa. În Italia e carantină totală de 5 zile și nu e nimeni cu polițistul pe urmele lui. E altă educație. Ar trebui și aici să le permită ziariștilor să vină la noi să filmeze, să pozeze condițiile pentru că chiar sunt condiții și eu vă spun că vor fi mulți care vor dori să vină aici apoi. În vamă nimeni nu ne-a comunicat nimic, a ieșit un scandal monstru acolo, că eu de aia am și făcut drumul înapoi în Ungaria. Sunt varză la comunicare.
La Cenad am revenit în vamă și am văzut că mulți care intrau în țară nu spuneau că vin din Italia. Păi cred că doar vreo 10% suntem în carantină. Nouă ni s-au luat probe, așteptăm rezultatele, dar știu multe persoane care sunt libere acum. Au plecat înaintea mea cu 6 ore din Italia, nu au declarat de unde vin și umblă liberi. Cred că se aruncă banii degeaba, dacă nu trece toată lumea prin filtrele astea”, a spus gorjeanul aflat în carantină la hotelul de la stadion.Un alt „carantinat” s-a declarat și el mulțumit de condițiile oferite de autoritățile din Gorj pentru cei obligați să stea 14 zile departe de casă. „Am plecat din Italia pentru că acolo s-au închis fabricile. Nu mai e de lucru și ca urmare nu mai sunt bani pentru că nu te plătește nimeni. Să stai două săptămâni acolo fără să câștigi nimic nu convine nimănui și de aceea am plecat. Am crezut că ajungem acasă și stăm cu ai noștri până trece isteria asta, dar uite că am ajuns în carantină”,a declarat bărbatul. „Carantinații” care sunt din Gorj sunt cei mai fericiți pentru că spre deosebire de colegii lor din alte colțuri ale țării rudele îi pot vizita chiar zilnic. Un domn din Târgu-Jiu a venit, ieri, să își vadă soția care ajunsese cu câteva ore înainte în centrul de carantină. „Au mâncare aici, eu vin cu niște haine și niște apă. Era vorba că dacă nu sunt bolnavi îi trimite acasă, dar înțeleg că oricum îi țin aici 2 săptămâni. Ar trebui să îi trimită acasă. Ea a venit la 5.00 aici, că au adus-o din vamă direct aici. Acolo, în Italia, nu mai era de lucru în perioada asta și să stai două săptămâni pe bani fără să produci nimic trebuie să fii destul de șmecher pentru că altfel ți se termină economiile și apoi tot acasă revii”, a explicat gorjeanul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here