Zeci de bovine şi ovine, suspecte de Boala limbii albastre

488

La ora actuală, medicii veterinari de la nivelul judeţului nostru sunt în alertă maximă deoarece conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a anunţat ieri existenţa de suspiciuni de Boala limbii albastre în 20 de localităţi.

Boala limbii albastre afectează trei specii de animale, ovine, bovine şi caprine, este transmisă de la animalul bolnav la cel sănătos prin înţepătura de ţânţar. Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, spune că în prezent sunt suspiciuni de Boala limbii albastre în 20 de localităţi din judeţul nostru, fiind afectate efective de zeci de animale, bovine şi ovine.
“De la începutul bolii în Gorj, cele mai multe cazuri şi anume peste 20 au fost depistate la Roşia de Amaradia, 13 la Berleşti, iar la 6-7 animale urmează să li se recolteze sânge şi să fie trimis la analize, având astfel 20 de localităţi unde sunt suspiciuni de Boala limbii alastre. Aşteptăm ca testele să fie confirmate şi de la Bucureşti. Până acum, Boala limbii albastre a fost depistată la bovine, dar avem două suspiciuni şi la ovine, în zonele Alimpeşti şi Câlnic. Din fericire nu am înregistrat mortalitate la animale. Toate aceste efective sunt sub observaţie, primesc medicamentaţie vitamino-minerală, starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit. Noi vom face şi dezinsecţii pentru eliminarea ţânţarilor purtători de boală. Mulţi medici veterinari din judeţ au cumpărat substanţe pentru dezinsecţie şi le-au împărţit proprietarilor de animale să le aplice în gospodăriile proprii pentru a evita răspândirea bolii. Adresăm rugămintea ciobanilor să nu coboare cu oile de la munte în următoarele două săptămâni către zonele unde boala evoluează deoarece sperăm ca până atunci să dispară ţânţarii”, a declarat Ion Iliuţă.

Cum se manifestă?
Boala limbii albastre influenţează în mod dramatic starea de sănătate a animalelor, se manifestă prin apariţia de modificări la nivelul mucoaselor bucale, glandei mamare, temperatura ajunge până la 41 de grade Celsius, animalul nu mai mănâncă, şi este o boală în care pierderile economice sunt foarte mari. Pierderile economice sunt cauzate de costurile aferente eradicării bolii, incluzând: despăgubirea pentru animalele ucise, cheltuielile legate de activităţile de eradicare a bolii (personal, materiale, echipamente etc.), cheltuieli pentru ecarisarea teritoriului şi a activităţilor de dezinsecţie şi dezinfecţie, potrivit unui comunicat al Autorităţii Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Boala limbii albastre este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides, şi nu prin contactul direct între animale. Boala afectează animalele rumegătoare şi are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcţie de situaţie, morbiditatea putând ajunge, uneori la 100% din efectiv.
Potrivit ANSVSA, care citează literatura de specialitate, o insectă hematofagă poate călători până la 1,5 – 2 kilometri pe zi într-o zonă, iar în anumite condiţii meteorologice (vânturi predominante pe o anumită direcţie şi perioadă, în condiţii favorizante), insectele pot fi purtate la distanţe mult mai mari, ce pot atinge până la 200 de kilometri pe zi. Conform procedurilor, după depistarea acum câteva săptămâni, a primelor cazuri de Boala limbii albastre, la Buzău, ANSVSA a notificat statele membre ale Uniunii Europene şi a celor membre ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animală (OIE), despre apariţia acestei boli pe teritoriul României. De asemenea, ANSVSA a convocat Grupul Naţional de Experţi pentru Bluetongue, pentru a stabili măsurile care trebuie adoptate în vederea limitării difuzării bolii la efectivele de animale receptive.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here