Wellington reîncărcat

233

Pandurii a scos in-extremis remiza cu CSU Craiova prin golul reușit de brazilianul Wellington, atacant care intrase într-un con de umbră după ce evoluase extrem de puțin din cauza accidentărilor în ultimul an. Vârful echipei gorjene a bifat la Severin o nouă reușită la distanță de exact un an de la ultimul său gol, în poarta Astrei, pe când îmbrăca tricoul Concordiei.

Adus în vară la Pandurii ca variantă de rezervă pentru Mihai Roman, Carlos Wellington este încă departe de așteptările și speranțele puse în el, însă jucătorul carioca are scuza problemelor medicale ce l-au împiedicat luni bune să joace și să-și ajute echipa. Între timp, din rezerva lui Roman a ajuns rezerva lui Hora, dar brazilianul dă semne că ar putea redeveni jucătorul interesant și eficient ce a impresionat în multe partide ale celor de la Concordia Chiajna. Wellington a marcat contra Craiovei primul său gol la Pandurii și a fost unul care, până la urmă, a urcat echipa de pe locul 5 pe locul 4: “Sunt foarte bucuros că am reușit să marchez după atât timp cât am stat departe de teren, fiind accidentat. Sunt bucuros că am reușit să ajut echipa într-un moment foarte greu, în meciul cu Craiova. Păcat că nu am câștigat meciul, dar cred că, până la urmă, un punct va fi foarte important dacă vom câștiga cu Viitorul”, a declarat jucătorul brazilian.

După exact un an
Pe 22 februarie 2015, Wellington marca două goluri în poarta Astrei, dublă care pune în contul Concordiei un punct nesperat în fața actualului lider din Liga 1, ultima reușită venind în minutul 95 al partidei respective. De atunci și până acum, Wellington nu a mai jucat decât trei meciuri pentru Concordia și alte nouă pentru Pandurii, echipă la care a sosit în această vară, destul de puține dintre acestea fiind din postura de titular. Problemele musculare nu i-au dat pace brazilianului, care a avut un an destul de negru, lucru dovedit și de faptul că a fost nevoit să aștepte exact un an pentru un nou gol în Liga 1: “Eu cred că este vorba de un restart al meu, eu așa încarc acest moment. Am dat gol după exact un an de zile, pe 22 februarie 2015 am dat gol cu Astra. Sper să fie totul OK de acum înainte, să fiu sănătos în primul rând și dacă sunt sănătos sunt sigur că o să fac treabă bună”, a mărturisit Wellington, care a pierdut și o mare parte din pregătirea de vară a Pandurilor din cauza unor probleme cu care s-a confruntat soția sa după naștere. Brazilianul speră însă să fi reușit să depășească acest moment dificil al carierei: “Nu mai am niciun fel de problemă, fizic sunt la 100% și sunt la dispoziția lui Edi la orice moment”, a completat vârful Pandurilor.

Îi plac calitățile lui Hora
Wellington pare departe de a vedea în concurența cu Hora o bătălie pentru postul de atacant, singurul din echipa gorjeană în așezarea gândită de Edi Iordănescu. Brazilianul laudă evoluțiile lui Hora și spune despre acesta că are calități de atacant pur-sânge: “Hora este mult în fața mea, a reușit să dea 12 goluri și nici nu era poziția lui oficială, să zic așa. E unul dintre cei mai atacanți din România, la momentul actual chiar cel mai bun. Nu e ușor să dai 12 goluri. Are niște calități care-i fac viața mai ușoară, finalizează bine, se desprinde ușor de adversar… Eu nu văd o luptă a mea cu Hora, eu dacă ies pe teren încerc să ajut echipa, așa cum am făcut-o la ultimul meci, dar sper să fac viața lui mai grea puțin”, a declarat cu umor atacantul brazilian de 28 de ani din lotul Pandurilor.

Vrea trei puncte de la Ovidiu
Confruntarea din ultima etapă a sezonului regulat este văzută de Wellington ca un meci extrem de echilibrat, în care ambele echipe au șansa de a se impune, Pandurii având nevoie de un succes pentru a depăși în clasament trupa lui Gică Hagi și de a termina sezonul regulat pe podiumul Ligii 1: “Meciul cu Viitorul va fi foarte greu, e o echipă foarte bună, iar Hagi este un antrenor foarte bun, după părerea mea.
Au acolo și niște băieți foarte buni, precum Tănase, fotbaliști foarte buni, au mai adus acum și niște jucători foarte experimentați care pot face diferența în campionatul din România. Sper să alegem cea mai bună variantă pentru meciul cu Viitorul. Noi sperăm să câștigăm această finală pentru locul 3.
Dacă vom câștiga va fi foarte, foarte bine”, a mai declarat Wellington, care în patru sezoane petrecute în România a înscris 20 de goluri, 19 pentru Concordia și doar unul pentru gorjeni, gol de la care așteaptă să fie doar primul dintr-o lungă serie.

narcis well“Mă bucur şi eu foarte mult că a marcat, a fost o presiune enormă pe el în ultima perioadă, nu numai pe el, şi pe noi, pentru că l-am adus şi ne bucură atunci când un jucător confirmă, din păcate accidentările l-au ţinut departe de gazon. A muncit foarte mult, a muncit mult fără minge, a suferit, l-au ajutat mult şi cei din staff-ul medical şi mă bucur că a marcat, e cea mai frumoasă răsplată pentru un jucător care nu joacă de o perioadă să îşi facă reintrarea printr-un gol. Are la dispoziţie 11 meciuri să reconfirme încrederea pe care am avut-o în el în vară”, Narcis Răducan, președinte Pandurii Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here