Viorel Cojocaru, după ratarea promovării: Scorul este mincinos, arbitrii au influenţat rezultatul!

1806

Ştiinţa Turceni nu a reuşit promovarea în Liga a treia după eşecul cu Progresul Ezeriş (0-3). Campioana Gorjului era în pole-position după primele două meciuri din turneul de mini-baraj. Elevii lui Viorel Cojocaru trecuseră de Victoria Zăbrani (Arad) cu 3-1, iar cărăşenii terminaseră la egalitate cu formaţia lui Dorel Mutică (1-1). În acest context, o remiză i-ar fi dus pe gorjeni în eşalonul terţ, dar planurile Turceniului au fost date peste cap de Progresul şi, după cum spune antrenorul principal, şi de arbitrii confruntării.
Trupa adversă a intrat în avantaj la cabine după un gol controversat, marcat în minutul 28. Rusnac a înscris, deşi părea în poziţie de offside, semnalizată iniţial şi de central. Până la urmă, golul a fost validat spre indignarea jucătorilor din Turceni. Ştiinţa a părut că a trecut cu bine peste momentul delicat, a fost tot mai prezentă în jumătatea adversă, dar repriza secundă a adus alte două reuşite ale bănăţenilor. Ambele au purtat semnătura lui Avramovici (53, 79) şi ambele au fost reclamate ca fiind după poziţii afară din joc. La scor de neprezentare, cu ,,plumb” în ghete, Ştiinţa a fost rareori periculoasă, ratând o singură oportunitate mare în partea a doua a meciului. Deşi consideră că echipa din Caraş Severin a meritat promovarea, antrenorul Viorel Cojocaru a declarat că rezultatul a fost decis, în mare măsură, de arbitrii.,,Din punctul meu de vedere, scorul este mincinos. A fost un meci destul de deschis, cu câteva ocazii de poartă. Nu vreau să dau vina pe arbitrii, dar, din punctul meu de vedere, la meciul acesta au influenţat rezultatul. Am vizionat partida, din nou, după fluierul final şi toate trei golurile lor au fost din offside. Niciodată nu am dat vina pe cineva anume, iar când jucătorii au greşit mi-am asumat. Dar, la momentul acesta, pot să spun că sunt foarte dezamăgit de maniera de arbitraj. La primul gol, tuşierul a ridicat fanionul, iar centralul a ridicat şi el mâna sus. Am discutat cu dumnealor, mi-au spus că nu au căşti, iar centralul a spus că tuşierul nu a văzut că pasa a venit de la un adversar?! Pasa a fost însă de la un coechipier! În rest, meciul a fost unul destul de deschis, cât de cât bun. Echipa adversă a fost o echipă organizată, o echipă bună. Mi-a plăcut. Dacă au bătut cu 3-0, au fost mai buni. Nu am decât cuvinte de laudă pentru băieţi şi conducere. Datorită lor am ajuns acolo şi, pe această cale, le mulţumesc. Nu am niciun reproş”, a declarat Cojocaru pentru Cotidianul Gorjeanul. „Băieții cred că merită felicitările și cred că s-a văzut de-a lungul jocului că meritam să promovăm. Ne-a ieșit un joc bun. Adversarul l-am considerat mai puternic, cred că a fost unul puternic, dar se pare că noi am fost mai buni. Ei veneau după o victorie confortabilă și cred că echipa noastră a jucat exact ce trebuie. Mă bucur că am arătat bine. Ne dorim să jucăm în Liga a III-a, însă așteptăm acum și decizia autorităților. Pentru Liga a III-a am muncit și vrem să arătăm bine acolo. Se pare că acest teren de la Hunedoara ne-a purtat noroc și mă bucur că ne-a ieșit așa cum ne-am propus”, a spus, pentru caon.ro, Adrian Enășescu, antrenorul echipei Progresul Ezeriș.
Toate partidele s-au disputat pe Stadionul ,,Michael Klein”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here