Public, Viorel Caragea, președintele PER Gorj i-a cerut, astăzi, demisia noului prefect. În opinia lui Caragea, prefectul Pistol este doar o unealtă în mâna lui Nicu Davițoiu, președintele PMP Gorj. Caragea susține că prefectul nou, apolitic teoretic, ar fi participat la o degustare de vinuri, organizată de Davițoiu, aseară, în ziua numirii sale oficiale la conducerea Prefecturii Gorj, alături de alți pemepiști cunoscuți.
,,Solicit public demisia noului prefect, Pistol, care ieri la instalarea in functie spunea jurnalistilor prezenti ca sustinerea PMP si a domnului Davitoiu sunt calitatile care il reprezinta pentru aceasta functie. Dupa prima zi de munca, aseară, acest „prefect” a nimerit direct in cofetaria transformata ilegal in carciuma, a domnului Davitoiu din Parcul Central, de mana cu celebrul sau socru, Gicu C. Domnule Pistol ești deja ex-prefect pentru mine, daca nu ai inteles ca aceasta functie de reprezentant al guvernului în teritoriu este in slujba cetateanului roman, onest si muncitor, si nu a unor grupuri de interese, te informez ca voi milita in permanenta pana vei fi demis”, a transmis Viorel Caragea, pe pagina sa de socializare.
Președintele PER Gorj susține că, liderul PMP ,,este certat rau cu legalitatea în ceea ce priveste apa si canalizarea la carciuma din Parcul Central si la Popasul Arcani”, dar și că „a trimis in somaj de Covid 19 si a obtinut ilegal ajutoare de somaj pentru angajatii care nu stiau ca au fost trimisi in somaj, ei muncind zi de zi la serviciu“. Caragea mai reamintește că Davițoiu a făcut bani mulți în pandemie, pregătind masa pentru carantinatii cazati la Arcani, efectuand dezinfectii fara ca firma lui Davitoiu sa aiba autorizatie legala dar cu toate acestea a incasat multe miliarde de la DSP.
Liderul PER își susține spusele cu documente relevante, cerând astfel demisia, public, atât a noului prefect Pistol cât și a lui Nicu Davițoiu, acesta fiind candidatul PMP la Consiliul Județean Gorj.
Credeți că ne interesează ce spune acest domn!?Nicidecum.
Caragea este fostul sergent major care a ajuns in fruntea IPJ Gorj cu ajutorul lui Voinea fortul procuror general al PM , Caragea dute, lasă-ne agramatule.