Viitorul, răpusă după trei faze fixe

1463

Viitorul Târgu-Jiu a bifat a treia înfrângere consecutivă în liga secundă. Aerul tare de la înălţimea clasamentului încă se simte în vestiarul echipei lui Cristi Lupuţ, care îşi avertizase elevii că vor avea de furcă cu formaţiile care aspiră la primele locuri. Viitorul urcase pe cinci, dar după cele trei insuccese, toate venite la handicap, formaţia controlată de Nicolae Sarcină a coborât pe 10.Oaspeţii au deschis scorul în confruntarea de pe ,,Ilie Oană”, chiar printr-un fost petrolist, Victoraş Astafei (`21). Gorjenii au ţinut de rezultat doar opt minute, timp în care ar fi putut majora scorul prin Bădăuţă. Nu s-a întâmplat, iar Manolache a adus egalarea după o centrare a lui Țicu. Din păcate pentru vizitatori, ,,lupii” s-au distanţat decisiv până în pauză. Două faze fixe au adus reuşitele lui Saim Tudor (`40) şi Ionuţ Cioinac (`43). Viitorul a avut şansa să revină pe final de meci, dar şutul lui Buia, din lovitură liberă, s-a dus puţin pe lângă bara din stânga (`82).

Astafei: ,,Nu a fost o diferenţă între cele două echipe”
Marcatorul gorjenilor, Victoraş Astafei, a declarat la finalul meciului că partida a fost echilibrată, iar rezultatul este injust.Fost ,,petrolist, Astafei a revenit cu gol pe ,,Ilie Oană” şi a spus că suporterii şi clubul prahovean i-au rămas în suflet. ,,Nu a fost o diferenţă între cele două echipe, cel puţin golurile lor au fost marcate după trei faze fixe. Am controlat majoritatea partidei şi, din păcate, rezultatul nu s-a văzut. Nu e la fel de plăcut când nu înscri pentru Petrolul, şi sentimentele sunt altfel, însă lumea de aici mă ştie, că, oriunde am fost, am rămas acelaşi: muncitor şi îmi văd de treaba mea. Vorbesc cu suporterii Petrolului, tot timpul mă sună şi le-am spus că, dacă e să joc contra lor, o să dau gol. Parcă simţeam. Pur şi simplu sunt eu, îmi văd de treabă, sunt muncitor. Eu zic că Petrolul are şanse în continuare să promoveze. S-a văzut că în Liga a doua oricine poate să bată pe oricine. E un campionat foarte echilibrat şi fotbalul românesc are numai de câştigat dacă echipele de tradiţie ajung din nou în Liga 1, cum e UTA, Petrolul, Rapid, ‘U’ Cluj. Din păcate, doar două pot să promoveze, dar fotbalul are numai de câştigat dacă aceste echipe ajung din nou în prima ligă”, a precizat Astafei.Fostul antrenor al Pandurilor, Flavius Stoican, s-a declarat mulţumit de eficacitatea elevilor săi. Stoican a mai spus că echipa era obosită, iar succesul a fost obţinut în condiţii speciale. ,,E bine că reuşim să marcăm şi goluri din faze fixe, pentru că, până acum, marea majoritate a golurilor le-am dat din acţiune. Şi atunci este normal să îmbinăm fazele fixe cu golurile din acţiune. Am reuşit trei goluri, am reuşit să întoarcem rezultatul după un început bun al celor de la Viitorul şi mă bucură lucrul acesta, mai ales că veneam după un egal în deplasare obţinut acum trei zile, pe un teren greu, după o deplasare foarte lungă. Este important că aceşti băieţi, pe care îi apreciez foarte mult, nu cedează şi în momentele mai dificile ştiu să reacţioneze”, a declarat antrenorul Petrolului.Viitorul revine la Târgu-Jiu, sâmbătă, 16 noiembrie, când pe Municipal primeşte vizita Miercurei Ciuc.

Petrolul Ploieşti – Viitorul Târgu-Jiu 3-1 (3-1)
Petrolul: Cezar Lungu – Bărboianu (Sîrghi 82′), Alb. Olaru, Ant. Manolache, Ţicu – Bg. Gavrilă, Laur. Marinescu (cpt.), Cioinac (D. Meza Colli 68′), Saim Tudor – Şt. Blănaru (Al. Munteanu 78′), Arnăutu. Rezerve neutilizate: R. Avram – Ştefănescu, M. Bratu, D. Enache. Antrenor: Flavius Stoican
Viitorul: Moga – Dunca, Yabre, Oros (cpt.), Andr. Dragu – Vas. Pop, Prejmerean, Chiorean, Gîrbiţă – Astafei (Cioiu 85′), Bădăuţă (Buia 69′). Rezerve neutilizate: Petrişor – Al. Băican, Chelariu, Parnău, Hăjmăşan. Antrenor: Cristian Lupuţ
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here