VIDEO: Coordonatorul Poliției Locale Târgu-Cărbunești, prins cu chiriașa în locuința de serviciu!

175253

Nicolae Stăncioi, coordonatorul Poliției Locale Târgu-Cărbunești, a comis-o grav. Acesta și-a subînchiriat locuința de serviciu, pentru care plătea 70 de lei lunar la primărie, unei femei din Baia de Fier, care lucrează la o unitate de confecții din oraș. Prinsă în fapt de Gorjeanul, chiriașa s-a dat rudă cu polițistul și chiar a explicat, în fața reprezentanților primăriei chemați la fața locului, că ar locui ,,împreună” cu polițistul local în imobilul aparținând unității administrative. Aceasta a dat declarație în fața unei salariate de la Urbanism, recunoscând că ocupase apartamentul pe care avea contract polițistul local, dar nu și că ar fi plătit chirie lunară la chiriașul de drept. Pentru că însuși Dănuț Birău, edilul localității a fost martor la ieșirea femeii din apartamentul primăriei, polițistul șef nu a mai putut să o dea cotită. Acesta a renunțat de bunăvoie la locuința de serviciu, după incident, și va ajunge în fața Comisiei de Disciplină a Primăriei Târgu-Cărbunești, comițând o faptă care are legătură cu serviciul și un bun public.

Orașul Târgu-Cărbunești este unicat la nivelul Gorjului, prin faptul că are o Poliție Locală fără șef. În ultimii cinci ani, funcția de șef, dar nu în acte, o deține Nicolae Stăncioi, care este polițistul coordonator al instituției.
Întrebat despre acest aspect, primarul Dănuț Birău a recunoscut că postul de șef de Poliție Locală este vacant, neputând să explice și de ce, în ultimii patru ani, sub conducerea sa, primăria nu a organizat concurs pentru ocuparea postului.Dar o să revenim la acest aspect puțin mai încolo…

Polițai cu locuință
În virtutea funcției care, precizăm nu este pe hârtie, iar edilul a spus că nici nu este remunerată, polițistul local coordonator a primit o locuință de serviciu, pe care a plătit în ultimii ani un că..(pardon), un rahat de bani. Mai precis 30 de lei pe lună, cum a precizat, inițial, primarul Birău, ca apoi să menționeze că 70 de lei.
Apartamentul cu două camere este situat la parterul unui bloc din Târgu-Cărbunești, cândva acolo au fost niște cabinete medicale, spun localnicii, și a stat peste cinci ani la cheremul funcționarului primăriei. Ce a făcut în el respectivul, Dumnezeu știe, și el, pentru că nu l-a controlat nimeni. Cert este doar că, apartamentul a ajuns o sursă de venit pentru salariatul Primăriei Târgu-Cărbunești.
Mai precis, polițistul local coordonator pe localitate a subînchiriat locuința, deși contractul cu primăria îi interzicea acest lucru, pentru niște bani. Deoarece el este mai marele poliției locale, iar în vremuri de pandemie lucrează cot la cot cu polițiștii adevărați, Stăncioi nu s-a gândit vreo clipă că mica sa afacere făcută sub acoperișul primăriei va fi, vreodată, descoperită. Până marți însă când…

Prins cu ,,izmenele” în vine
Onor Nicolae Stăncioi a fost prins chiar de șeful său, în plină ilegalitate. A nu vă gândiți că primarul Birău știa ce se petrece în locuința închiriată de subalternul căruia, din pixul său i-a prelungit, recent, cu încă un an chiria spațiului în cauză. A fost nevoie ca Gorjeanul să-i deschidă larg ochii și să-l cheme, ieri, la locul faptei. Adică la locuința închiriată de polițistul local, în care stătea o ,,rudă” cum s-a prezentat, inițial, chiriașa, redactorului Gorjeanul.

Păzită până la sosirea reprezentanților primăriei, chiriașa lui Stăncioi a refuzat să răspundă la ușă, deși i s-a transmis printre bătăi că este căutată ,,de la primărie”.
A ieșit cu greu din locuință după ce Stăncioi, probabil, telefonic, i-a transmis să răspundă că ,,e groasă”. Femeia a recunoscut că nu o chema deloc Stăncioi, că e din Baia de Fier și că lucra la o unitate din Târgu-Cărbunești. A spus că locuia în apartament, dar a refuzat să zică și cât îi plătea polițistului local, lunar, ca să o primească acolo și să o acopere în caz de astfel de incidente. Declarațiile s-au făcut, parțial, în fața primarului și, total, în fața celor doi angajați ai primăriei, care i-au adresat întrebări.

,,Nu a subînchiriat”, dar o oră mai târziu, Stăncioi renunța la locuință
După plecarea de la apartament, primarul spune că l-a chemat pe Stăncioi la declarații. Acesta, susține edilul, a recunoscut că a încălcat contractul, dar ,,nu pe bani”. Cu toate acestea, a făcut cerere că renunță la locuința de serviciu, respectivul stând oricum când la Cărbunești Sat, când la Jupânești. Demersul salariatului l-a scutit pe primarul PSD de un proiect de hotărâre prin care să-l lase pe Stăncioi, prin votul aleșilor, fără locuința de serviciu.

Polițistul local nu scapă însă de Comisia de Disciplină, deși primarul Birău a dat semne că vrea să uite incidentul și să-l facă astfel scăpat pe funcționar de un avertisment, care să-i păteze activitatea profesională.
Este de înțeles acest lucru, deoarece, dacă postul de șef al Poliției Locale ar fi scos totuși la concurs, cu o pată pe cazierul profesional, Stăncioi ar sta pe dreapta. În concluzie, îi cerem primarului Birău să respecte legea și să îl sancționeze pe cel care a greșit așa cum o face pentru toți angajații instituției publice.

Cuibușorul polițistului, locuință de urgență
Locuința de serviciu a polițistului local va deveni locuință de urgență, deși primarul ia în calcul și transformarea ei în spațiu de protocol. Sperăm nu în alt cuibușor, cum s-a dovedit că a fost deja apartamentul, chiriașa menționând în fața reprezentanților primăriei și a redactorului Gorjeanul că stătea acolo cu Stăncioi.În locuință vor fi cazate familii aflate într-o situație limită, incendiul locuinței proprii, carantină ori alte situații similare.
ANAMARIA STOICA

2 COMENTARII

  1. si la mabgalia exact la fel este in cazul locuiintelor de interventie pentru militari doar ca aia sunt mai destepti fiind langa mare inchiriaza doar de zezon cu 50 de lei de pers sau 150 pe garsoniera unii din eindoar pt asa ceva le tin iar altin doar pentru vizite conjugale … ar trebui o comisie in detaliu nu doar de fatada sa faca ceva si in cazul acesta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here