Victorie muncită pentru Gilortul

1182

Gilortul Târgu Cărbuneşti a bifat primul succes oficial al anului. Trupa lui Florin Popete s-a impus pe propriul teren, după o reuşită splendidă a lui Bogdan Dănăricu. Singurul gol al meciului a venit în minutul 48, fostul pandur înscriind în stilu-i caracteristic, cu o minge aşezată în vinclul porţii adverse. Gazdele au dominat prima repriză, dar cea mai mare oportunitatea de a înscrie le-a aparţinut vâlcenilor, care l-au ,,forţat” pe Voinea să respingă în transversală şutul lui Mihalcea. Deşi au punctat pe tabelă, amfitrionii nu au avut o misiune facilă pentru restul jocului din cauza eliminării lui Bubuioc, jucător care a văzut două cartonaşe galbene. Chiar şi aşa, Gilortul putea închide meciul în minutul 80, dar Almăjanu a fost blocat de portarul Marius Vlădoi. Pentru elevii lui Florin Popete urmează o nouă confruntare cu o formaţie vâlceană, Viitorul Dăeşti. Meciul se va juca pe Stadionul 1 Mai.
Gilortul – Minerul Costești 1-0 (0-0)
Stadion: „Cristinel Răducan”
A marcat: Bogdan Dănăricu (48′).
Cartonașe galbene: Bubuioc, Dolcescu/C. Vlădoi, Zotică. Cartonaș roșu: Bubuioc.
Arbitri: Alexandru-Dan Gornic (Arad), Cristian Cășuț (Arad) și Marius Talpoș (Timișoara).
Gilortul: Voinea – Afrim, Dolcescu, Popa, Miroiu – Oprișa, Avrămescu (cpt) – Bubuioc, Dănăricu (67′ Almăjanu), Unguru (87′ Stăniloiu) – Roncea. Rezerve neutilizate: Constantinescu, Safta, Bărăitaru, Filip, Popete, Cocioabă, Gheorghe. Antrenor: Florin Popete.
Minerul: M. Vlădoi – L. Negoiță (54′ Casoni), Diaconescu (87′ D. Negoiță), Zotică (76′ Preoteasa), Vlad (54′ Păun) – Traşcă (cpt.), Mazilu, Pașoi (54′ Preda), Mihalcea – C. Vlădoi, Nicolaescu. Rezerve neutilizate: Popa, Marinescu. Antrenor: Marius Vlădoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here