Congresul din 20 februarie, anunţând că va vota pentru tânărul candidat de la Gorj, a fost şi Bebe Viorel Ionică, vicepreşedintele PSD Gorj. „Cred că această candidatură a lui Victor Ponta este un act de normalitate, având în vedere că în rândul reprezentanţilor PSD şi nu numai, ci şi ar simpatizanţilor şi al cetăţenilor care nu fac politică, se aştepta un mesaj de înoire, de întinerire a ceea ce se întâmplă la nivelul partidului. Este momentul, zic eu, să vină timpul reprezentanţilor tinerei generaţii, şi să îl amintim aici pe Victor Ponta, că este undeva între 30-40 de ani, deci este destul de matur şi este o speranţă pentru oamenii care doresc ca în politică, să se întâmple ceva bun şi de calitate. Eu sunt convins că Victor Ponta poate să însemne ceva, o speranţă, nu numai pentru membrii PSD dar şi pentru ceilalţi oameni care vor pe scena politică oameni noi şi de calitate”, a declarat Ionică, vicele PSD Gorj. „Eu cred, de asemenea, că Victor Ponta are astfel foarte multe calităţi. Este şi momentul ca unul din lucrurile spuse atât de mult în campania electorală, comuniştii şi reprezentanţii unui regim totalitar, să nu mai aibă legătură cu partidul asta mai ales că acest aspect nu are legătură cu Ponta, acesta putând fi un nou început pentru stânga din România. Am încredere că Victor Ponta va reuşi, deşi a intrat în cursă pe ultima sută de metri”, a completat reprezentantul din conducerea PSD. Bebe VIOREL Ionică va face parte din delegaţia Gorjului la Congresul PSD de sâmbătă, toţi membrii delegaţiei fiind alături de Victor Ponta.