În Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina); glas 7, voscr. 2, la Sfânta Evanghelie aflăm despre un om bogat, care, socotind ca bogăție înşelarea, josnicia și silnicia prin umilirea aproapelui, socotind drept virtute, mai ales furtul acoperit de hârtii şi uitând că viața nu doar că este scurtă, oricât ar dura, dar și că finalul său este moartea pe care nu o putem ocoli nicicum, deci, prin Evanghelia acesta, Domnul Hristos ne reamintește că moartea nu e dușmanul nostru şi nici al vieților noastre, ci, noi, noi suntem dușmanii propriei noastre învieri, fiindcă transformăm totul într-un talcioc penibil, într-o tarabă a nimicniciei sufletului omenesc! Aşadar, în loc să-I mulțumească lui Dumnezeu și să-i ajute pe semenii săi care au nevoie de hrană, bogatul atât de lacom uită de Dumnezeu și de semenii săi, nici nu-I mulțumește lui Dumnezeu, nici nu miluiește pe săraci, ci se gândește doar la sine, la sufletul său păcătos! El se asigură material, dar se însingurează spiritual şi nu se consultă cu nimeni, ci vorbește doar cu sine însuși, pentru că se gândește doar la sine însuși! Să luăm aminte că Postul Nașterii Domnului este, în primul rând, o pregătire, o sfinţire a gândurilor, a simţirilor, a trupului şi a sufletului nostru prin pocăință, prin Spovedanie şi Împărtăşanie, prin citirea mai deasă a Sfintei Scripturi şi a scrierilor sfinţilor şi printr-o atenţie spirituală deosebită ca să devenim un fel de «biserică sfinţită» în sufletele şi în trupurile noastre păcătoase! Deci, în această perioadă a postului înţelegem că, pe lângă pregătirea noastră duhovnicească interioară, profund lăuntrică, trebuie să facem şi multă milostenie, să dăruim altora din ceea ce avem, ca un semn al iubirii noastre frăţeşti, să oferim daruri spirituale şi daruri materiale, după putinţă, iar, dacă nu avem niciun dar material, măcar să oferim un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajare pentru liniştea unui om sărac, singur şi deznădăjduit, întristat sau îndoliat. Vom vedea că această milostenie sau această dăruire către alţii este pregătirea noastră pentru a primi pe Cel ce este Marele Dar, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dăruit de Dumnezeu Tatăl, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire! Prin urmare, postul se uneşte cu rugăciunea şi cu împărtăşirea euharistică mai deasă, pentru sfinţirea noastră, iar, când se unesc şi cu milostenia, ca semn al prezenţei iubirii milostive a lui Hristos în noi, constatăm că, de fapt, atunci când primeşti un dar material, ţi se umple mâna, dar, când dăruieşti cu bucurie şi smerenie, ţi se umple inima de prezenţa lui Dumnezeu Cel milostiv în tine! Să ne ajute Hristos-Domnul să înţelegem această perioadă de post, nu ca pe o perioadă de oprelişti sau de restricţii, ci, ca un timp de sporire în evlavie şi dărnicie, pentru a înţelege că păcatul lăcomiei ne face robi ai patimilor nemăsurate, pe când rugăciunea unită cu milostenia ne face mai liberi şi mai aproape de Dumnezeu!
«Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: ,,Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele”?»
Aşadar, Sf. Ev. Luca (12, 16-21) relatează un fapt revelator: «Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi”?», ceea ce ne-ar conduce la gândul că Evanghelia Duminica a 26-a după Rusalii, cu adevărat, parcă este evanghelia vremurilor şi a oamenilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni, ca bogatul cel nebun din pericopă, iar, aceste vorbe sunt parcă secvenţe din credinţa oamenilor de azi. Beţiile, chefurile, desfătările şi petrecerile cele multe de azi, toate răsună în sensul şi mărturia că oamenii de azi au uitat că au şi un suflet care tânjeşte după hrana sufletească, în timp ce «Dumnezeul celor mai mulţi bogaţi şi îmbogăţiţi din zilele noastre este pântecele», precum spune Apostolul Pavel. Dar, să fim înţeleşi, să nu credem cumva că Evanghelia îl mustră pe cel bogat pentru că îşi strange avere şi să nu credem că strângerea ei este un păcat. Dimpotrivă, e un păcat lenea şi neîngrijirea de ceea ce trebuie pentru casă şi familie, iar, greşeala mare este că averea, dacă nu băgăm bine de seamă, stârneţte în noi multe feluri de beteşuguri sufleteşti. Pe unii, averea îi face zgârciţi, încât le pare rău şi de pâinea ce-o mănâncă şi mor strângându-şi bani cu mâinile încleştate de zgârcenie, pe alţii, averea şi banii îi aruncă în lene, în desfătări şi în păcate. În concluzie, bogatul din Evanghelie suferea de acest beteşug păcătos: O, ce om nebun, că-şi îmbia sufletul cu mâncare şi băutură, dar «sufletul lui înseta şi suspina după Dumnezeu», o, ce om nesocotit, căci credea că odată cu înmulţirea averii sale i se vor înmulţi şi zilele şi anii vieţii, întocmai cum au crezut Adam şi Eva şarpelui diavol când le spunea că nu vor mai muri! Ce om nesocotit, când făcea planuri cum să-şi lărgească hambarele şi el nu-şi dădea seama că în jurul lui stăteau o grămadă de hambare goale şi deschise. Într-o clipeală, moartea îl trecu în iad cu toate planurile lui de chefuri şi plăceri şi aşa păţesc şi astăzi toţi acei care nu se îmbogăţesc şi în Dumnezeu, adică în fapte bune şi plăcute Lui. În cele din urmă, bogatul își vorbește sufletului, dar nu și-l cunoaște. Așa cum noi înșine, deseori, ne rupem de realitatea sufletească în care trebuie să ne liniștim zbaterile zilnice şi lipsiți fiind chiar de luciditatea conștiinței veșniciei noastre, ne credem nemuritori în funcții și pe funcții vremelnice şi bine plătite. Dar, nu acolo se așează nemurirea noastră, pentru că rodul ei este în adâncul omeniei din noi.
,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi”?
Toate Evangheliile sinoptice vorbesc despre aceasta şi ne lămuresc pe deplin! Despre revenirea noastră în firea umană, despre fragilitatea noastră de nemuritori, deespre nevoia de iubire și tandrețe în care se zbate sufletul nostru sub molozul inert al orgoliilor noastre ne vorbesc textele Sfintelor Evanghelii, iar, greutatea vine din lipsa noastră de înțelegere. Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre adevărata bogăție, care nu poate fi decât rodirea darului lui Dumnezeu în viețile noastre, prin sămânța de suflare dumnezeiască. Mai prețioasă decât toate ifosele şi patimile noastre mai puternică decât toate temeliile vieților noastre este credinţa în Dumnezeu! Pentru că a început Postul Nașterii Domnului, Evanghelia Duminicii a 26-a după Rusalii dezvoltă şi motivul pentru care Hristos vine pentru a ne redescoperi viața veșnică. Iar, sensul vieții noastre muritoare, darurile magilor – aur, smirnă și tămâie – au plecat din depărtări spre Betleem şi pe calea duhului trec pe dinaintea vieților noastre. Luăm fiecare din duhul «pelerinilor» după stea: aurul smereniei, smirna rugăciunii și tămâia vieții curate, iar, îndemnul Domnului este să creștem în bogăția pentru El. Fiecare dintre noi suntem pelerini pe Cale, în final, hambarul este Dumnezeu, unde, așternându-ne cele câștigate, prin El sporim necontenit moștenirea care este şi fa fi mereu Împărăția cerurilor!
Preot Paroh Năvârcă Ion Marius, Parohia Urdarii de Sus, Gorj
