În Duminica a 12-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 15, 1-11; Ev. Matei 19, 16-26 (Tânărul bogat), glas 3, voscr. 1, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica noastră Ortodoxă este rânduit să se citească un text din Sfânta Evanghelie care ne arată cum un un tânăr bogat şi-a pus problema mântuirii şi s-a dus la Domnul Hristos, a căzut înaintea Lui şi L-a întrebat: «Bunule învăţător, ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?», deci, o întrebare pe care ar trebui să o punem fiecare dintre noi Înaintea Mântuitorului Hristos. Însă, dacă nu ajungem să-L întrebăm noi, putem deduce răspunsul Lui, ca şi răspunsul pe care L-a dat acelui tânăr, să păzească poruncile lui Dumnezeu, pe care le găsim în Evanghelie, în Vechiul Testament, în cele zece porunci pe care le-a dat Dumnezeu omului şi pe care omul trebuie să le împlinească neabătut! Textul Evanghelic propus nouă spre meditaţie este un dialog al omului cu Dumnezeu, când acest tânăr bogat vine la Mântuitorul Hristos şi-I pune această întrebare lăudabilă, care ar trebui să ne preocupe permanent şi pe noi, numai că, bogatul acesta, deşi pune o întrebare bună, dovedeşte totuşi o dublă necunoaştere prin felul în care o formulează, ceea ce şi duce la amplificarea şi chiar la complicarea dialogului cu Mântuitorul Hristos. Astfel, întâia necunoaştere a bogatului constă în faptul că acesta nu ştia cu Cine vorbeşte, pentru că L-a numit pe Domnul «Învăţătorule bun», deci, Îl considera un învăţător de lege oarecare, de aceea, Mântuitorul l-a întrebat: „De ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu“, iar tânărul, recunoscându-şi greşeala, nu a ripostat, dacă ar fi zis: «Dar, Doamne, eu asta am vrut să spun, că eşti Dumnezeu şi de aceea Te întreb…», ceea ce înseamnă că dregătorul nu ştia, prin urmare, cu Cine vorbeşte. În cel de-al doilea rând, tânărul gândea ca un bogat din toate timpurile şi a pus problema exact în felul în care gândesc bogaţii, deoarece a venit la Iisus Hristos conştient de multele sale bogăţii, cerând să moştenească şi să aibă viaţa de veci. Însă, Domnul Iisus a arătat că una este «să moşteneşti» sau «să ai», şi cu totul alta este «să ai viaţă veşnică», pentru că una este calea poruncilor şi alta este calea desăvârşirii, chiar dacă ambele duc în Împărăţia lui Dumnezeu. Deci, văzând Iisus Hristos confuzia din mintea tânărului bogat, i-a dat un răspuns pe măsura priceperii lui lumeşti, iar, Dumnezeu ne arată, prin pilda tânărului bogat, care nu a împlinit poruncile toate, că omul nu se mântuieşte singur, ci, Domnul ne mântuieşte pe toţi cei vrednici de mântuire!
«Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci»?
Aşadar, Sfânta Evanghelie din această Duminică a 12-a după Rusalii, ne spune că Mântuitorul plecase din Iudeea şi se afla în hotarele ţinutului de dincolo de Iordan (Matei 19, 1), iar prin tâlcuirea unui adânc înţeles al mântuirii, Domnul nostru Iisus Hristos dezvăluie că poruncile au fost date îndeosebi pentru a opri distrugerea vieţii, mai ales că fiecare dintre poruncile dumnezeieşti este o «doctorie» pentru apărarea şi păstrarea vieţii oamenilor, că toate activităţile îndreaptă atenţia spre păzirea vieţii, chiar la rădăcina ei duhovnicească, pentru că acolo a apărut, mai întâi, moartea. Adam a murit mai întâi duhovniceşte, spiritual, şi apoi cu trupul, când moartea, prin patimi, a ajuns în trupul său. Tocmai în acest înţeles curat al cuvântului dumnezeiesc, tânărul bogat împlinea cu adevărat poruncile divine, fiindcă simţea că-i lipseşte ceva esenţial: legătura cu Izvorul vieţii, cu Însuşi Dumnezeu înomenit! Pe toate le împlinea tânărul, doar după literă şi nu după Duh, pentru ca noi să realizăm faptul că el socotea poruncile, ca şi mulţi dintre noi, o relicvă depăşită a trecutului! Dar, e necesar ca să ne întrebăm: am dus noi la plinătate fie şi una singură dintre ele? Am ajuns noi, bunăoară, să nu mai ucidem? Şi mai adânc: Voia, Cuvântul lui Dumnezeu rămân în veci (I Petru I, 23), iar, a trăi în Voia lui Dumnezeu înseamnă a trăi în timpul lui Dumnezeu, nici mai în urmă, nici mai înainte faţă de vremea Lui, ci la vremea Lui Dumnezeu! Pentru că nu există un anumit anotimp pentru eternitate! Vedem că în răspunsul tânărului, resimţim şi chemarea spre o treaptă mai înaltă a vieţii, de aceea Domnul îi răspunde: ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. (Matei XIX, 21), însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii (vs. 22), iar, tristeţea îi dezvăluia rana lui lăuntrică: pe de o parte suspinul, dorul de viaţă care îl mistuia, pe de altă parte, avuţia acestei lumi îl ţinea legat de cele materiale, fără să înţeleagă câtuşi de puţin, fără să pătrundă faptul că Dumnezeu ne arată, prin pilda tânărului bogat, care nu a împlinit poruncile toate, că omul nu se mântuieşte singur, ci, Domnul ne mântuieşte pe toţi cei vrednici de mântuire!
,,Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”!
În finalul acestei Pericope Evanghelice, să învăţăm şi mai temeinic a culege, odată mai mult, rodul vieţii din cele asumate ca un început de urcuş duhovnicesc: de la păzirea poruncilor, spre desăvârşirea în Hristos, iar, noi să cugetăm la atitudinea tânărului care se depărta trist de Mântuitorul, căci avea multe avuţii şi multe gânduri, iar, Iisus Domnul, privind la el cu dragoste părintească, îl chema duhovniceşte. Dacă ne gândim, cum putem răspunde astăzi chemării Iubirii Lui Iisus, poate că ne-ar fi convenit un răspuns în care să fie suficient: să nu ucizi, să nu furi, să nu faci desfrânare, să nu depui mărturie mincinoasă etc, dar, în felul acesta, ne-am rezuma la o atitudine prohibitivă şi am avea doar atitudinea celui care nu săvârşeşte răul? De obicei, oamenii ajung sâ acumuleze la o vârstă mai înaintată, nu la tinereţe, atitudinea înţeleaptă! Tânărul era, probabil, un băiat de bani gata, cum spunem noi astăzi, care cere de la Mântuitorul Hristos ca să-i spună, cum să dobândească viaţa veşnică, fără a se apleca asupra dimensiunii ei spirituale, ci, gândindu-se doar la un fel de prelungire a stării bune pe care el o avea în momentul în care vorbea cu Mântuitorul Hristos, adică, se gândea la ceea ce ar fi putut să adauge avuţiei sale. Se gândea ca la ceva care îi lipsea din patrimoniul său şi pe care dorea să şi-l adauge, iar, această înţelegere se evidenţiază în reacţia lui, atunci când Mântuitorul Hristos îi propune calea adevărată de a dobândi viaţa veşnică, deci, calea care nu mai era acumularea de avuţie materială, ci contrariul agonisirii, adică, renunţarea la avuţia agonisită. Pentru a concluziona, putem aprecia că nimic din logica lui materialistă, nimic din aşteptările tânărului, nu se înscrie în viaţa cea veşnică! Pentru a înţelege şi mai bine acest lucru, să mai spunem că viaţa veşnică nu se înscrie în ceva ce omul poate să aibă din lumea aceasta efemeră, din ceea ce posedă pentru a se simţi confortabil şi îndestulat! În mod paradoxal şi greu comprehensibil, pentru viaţa veşnică, nu numai că nu trebuie să fi agonisit ceva, ci trebuie să te fi lepădat de tot ceea ce ai agonisit! Deci, trebuie să renunţi la tot ceea ce ai ca să te ştii bogat, trebuie să dai nu o parte din tot ceea ce ai, ci toată avuţia trebuie să o dai celor săraci! Evanghelia nu ne spune dacă tânărul va fi acceptat la nivelul strict teoretic adevărul celor spuse de către Mântuitorul Iisus Hristos, dar, fiind prea ataşat avuţiei sale, nu şi-a putut însuşi practic acest adevăr, chiar dacă realizăm faptul că interesul său pentru viaţa veşnică era mai mic decât cel pentru propria avuţie! Deci, pentru tânărul bogat, logica omenească este contrară logicii prin care Dumnezeu ne arată, prin pilda tânărului bogat, care nu a împlinit poruncile toate, că omul nu se mântuieşte singur, ci, Domnul ne mântuieşte pe toţi cei vrednici de mântuire!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
