În Duminica după Naşterea Domnului (a sfinţilor Iosif Logodnicul,David Prorocul şi Iacob, rudenia Domnului); Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Matei 2, 13-23 (Fuga în Egipt); glas 5, voscr.8, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, din Sfânta Evanghelie se va citi textul despre Fuga în Egipt, menţionat numai de către Sf. Ev. Matei, cu scopul de a arăta că Mântuitorul Iisus Hristos a fost ca un pelerin pe acest pământ, după cum singur a spus: ,,Vulpile au vizuini şi păsările cerurilor cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20), ceea ce înseamnă că şi viaţa noastră, care este chemată să reediteze la scară redusă şi la dimensiuni minore viaţa Dumnezeului întrupat, va avea şi ea un aspect de veşnic pelerinaj în această lume. Desigur, au trecut aproape două mii de ani de când «Familia Sfântă», străbătând câmpul lui Booz, se îndrepta spre Egipt, fiind privită şi apărată de iubirea şi grija Dumnezeului ceresc. Despre această grijă Dumnezeiască vorbea strămoşul lui David, Booz, spunând lui Rut moabiteanca: «Să ai plată deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, la Care ai venit ca să te adăposteşti sub aripile Lui!», pentru că Proorocul David, uns rege în Betleem, în 1072 î.Hr., va spune mai târziu: «Ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui» (Psalmul. 35, 7). În această ultimă Duminică din anul calendaristic, putem înţelege la Sfânta Liturghie că viaţa noastră e plină de pericole fizice şi spiritual, dar, un credincios adevărat este convins că Dumnezeu Tatăl ne apropie şi mai mult de Domnul nostru Iisus Hristos Care a biruit. Uneori, pe poarta cea strâmtă şi cu chinuri trebuie să mergem şi noi, pentru ca mai apoi să ne odihnim veşnic. Să fim foarte atenţi, chiar dacă ispitele sunt aducătoare de glorie şi ne fac vrednici de o răsplată şi o cunună nepieritoare! Ele trebuie privite ca un semn al dragostei lui Dumnezeu faţă de noi şi de viaţa noastră! Prin urmare, toate ispitele care ne vin de la diavol şi de la lumea secularizată trebuie să le primim cu bucurie, ca unele ce ne dau prilejul să înfrângem pe diavolul «cel ce înşeală pe toată lumea» (Apoc. 12, 9). După Naşterea Domnului şi în zille care ne poartă spre Noul An, virtuţile creştine, precum smerenia, răbdarea, iubirea, iertarea ş.a. se desăvârşesc în sufletul nostru, deoarece puterea unui creştin şi valoarea credinţei sale se arată în vremea când luptăm cu furtunile vieţii, după cum destoinicia unui cârmaci se vădeşte, nu doar atunci când marea e liniştită, ci, în momentele când vasul este bântuit de valurile ridicate de furtună, mai ales că Dumnezeu are ştire de noi şi ne acoperă cu Atotputernicia Sa, pentru că nici nu este un refugiu mai minunat, decât acela de a ne sălăşlui pentru a trăi în umbra aripilor Sale!
,,Îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”!
În Duminica după Naşterea Domnului, din textul Evangheliei putem înţelege modul cum s-au împlinit cuvintele profetului Ieremia, care a trăit in jurul anului 600 i.d.Hr., pe timpul când evreii au fost duşi in robia babilonică de câtre împăratul Nabucodonosor al II-lea (605–562 î.Hr). Astfel, timp de 4 ani a stat prorocul în Egipt şi a profeţit, că «Familia Sfântă» va primi poruncă în vis, pentru a scăpa de prigoana lui Irod, pentru că: «După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt». (Matei II,13.14). Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. (Matei II,16). Sf. Apostol Matei ne aminteşte modul cum s-au împlinit toate aceste rostiri: «Aşa zice Domnul: Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt». (Ieremia XXXI,15). Se spune că nici chiar Roma nu l-a iertat pe Irod pentru morbidele sale fapte! Aceşti Prunci sunt Mucenicii Bisericii înscrişi în Proloage, Sinaxare şi Foaie de Calendar, pentru totdeauna. Dar, nu de teamă au fugit, ci pentru ca profeţiile toate scrise despre El în Legea Veche să se împlinească, iar Domnul să crească şi să ne Mântuiască! Au fost şi încă mai sunt mulţi «irozi» care au vrut să scape de Iisus, şi să-L îndepărteze din sufletele celor credincioşi: pentru că îşi pierdeau privilegiile mărunte, dar, lumea trebuie să înveţe ceva din tot ceea ce s-a petrecut! Să ne păzim de viclenie şi de răutate, cerând ajutorul lui Dumnezeu, căci suferinţa şi nedreptăţile trecute cu răbdare aduc răsplata de la Dumnezeu! Tiranul Irod (37- 4 d. Hr) are mâinile pătate de sânge, iar Mântuitorul nostru ESTE în Veci, Dumnezeul credinţei noastre. Din multe fapte şi întâmplări desluşim de ce Irod s-a îngrozit, când a aflat de Naşterea Regelui Iisus, pentru că întreba: «Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui!». Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el (Matei II,3-5). Crudul Irod, şiret şi mieros i-a iscodit pe Magi, ca să afle amănunte despre Hristos, dar Craii de la Răsărit pe altă cale au pornit, întărâtându-l şi mai mult. «Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi». (Matei II, 16). Deci, istorie prinsă în Scripturi, cu fapte profeţite despre Împăratul Cerurilor şi Dumnezeul nostru. Iar, mângâierea mamelor care şi-au pierdut copiii, o aduce doar Iisus Domnul: Acestea văzînd maicile, întrebau pe ucigaşi: «Pentru ce omorîţi pe pruncii noştri? Ce răutate au făcut împăratului sau vouă?». Şi nu era cine să le răspundă lor pentru ce se face această ucidere năpraznică şi nu era cine să le mângâie acea plîngere. Iar ele strigau către ostaşi: «Miluiţi-ne pe noi, oamenilor, miluiţi-ne pe noi! Au doară nu aţi avut şi voi mame? Oare nu ştiţi dragostea mamei către fiu?…Oare n-aţi fost şi voi iubiţi de mamele voastre? Oare nu vă temeţi ca nu cumva să se întîmple şi fiilor voştri una ca aceasta? Miluiţi-ne pe noi, oamenilor, nu ne lipsiţi de fiii noştri, ci mai întîi omorîţi-ne pe noi, pentru că nu putem răbda moartea fiilor noştri; pe noi să ne însuliţaţi dacă fiii noştri v-au făcut vreun rău, ca astfel şi noi împreună cu dînşii să primim moartea!». Ca să-şi apere tronul, Irod presară moarte în jurul lui ş îşi ucide prietenii cei mai buni, pe Dositei, Avrifei, Matei 
Garguloti şi Godie. Dă un mare banchet şi îl îneacă pe tânărul Aristobul cumnatul său, Mare Arhiereu al poporului (39 d. Hr.) şi urmaş al Macabeilor. Măcelăreşte încă şaptezeci de bărbaţi aleşi, care făceau parte din conducerea Sinedriului. Omoară pe socrul său Alexandru şi mătuşa sa Alexandra (28 î.Hr.) şi nu scapă nici măcar soţia Mariamna (29 î.Hr.) şi fii acesteia Alexandru şi Aristobul, ucişi în Sevastia la anul 7 î.Hr. şi îngropaţi în Alexandrium, iar Antipater pe ascuns la Hyrcania. Şi toate aceste nelegiuiri sunt făcute pentru ca nimeni să nu-i ia vreodată domnia! În această Duminică se face şi pomenirea împăratului David, pentru a dovedi istoricitatea (genealogia) existenţei pământeşti a lui Iisus Hristos. Pentru că Iosif este doar un protector de care Dumnezeu se foloseşte, şi peste veacuri lumea să priceapă că sărbătorind Naşterea Domnului, să nu Îl lăsăm pe Iisus Hristos să pribegească, ci, oameni buni şi buni creştini, păstraţi-L în suflet, în casa voastră şi în neamul Românesc! Şi pentru acest neam, copiii sunt bucuria noastră! Creşteţi-i întru învăţătură şi credinţă, căci lor li s-a făgăduit mai întâi Împărăţia Cerurilor! Lumea aceasta trecătoare are nevoie de Veşnicia lui Hristos! Ca Moise odinioră în Egipt, Iisus Hristos vine să scoată firea noastră cea robită de păcat şi să o ducă în Pământul Făgăduinţei, în Rai. Toate acestea ne conduc spre Noul An, pentru că Dumnezeu are ştire de noi şi ne acoperă cu Atotputernicia Sa şi pentru că nici nu este un refugiu mai minunat, decât acela de a ne sălăşlui pentru a trăi în umbra aripilor Sale!
HRISTOS S-A NĂSCUT! LA MULŢI ANI!
Vasile GOGONEA
