Veste bună pentru firmele din Gorj: S-a aprobat amnistia fiscală!

1405

Guvernul a aprobat amnistia fiscală propusă de Ministerul Finanțelor pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură care va sprijini mediul de afaceri lovit de criza COVID-19 și va avea un efect pozitiv asupra încasărilor bugetare din acest an.

Prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la 31 martie 2020, precum și obligațiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 și 15 decembrie 2020, astfel că, pe de o parte, anularea accesoriilor sprijină contribuabilii care pot folosi lichiditățile de care dispun pentru continuarea activității afectată direct sau indirect de criza COVID-19 și permite curățarea bilanțurilor de datorii, iar pe de altă parte, se asigură o creștere a veniturilor la bugetul general consolidat. Facilitățile fiscale vizează toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020 (persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice, etc)
Ordonanța de Urgență elaborată de MFP reglementează patru tipuri de facilități fiscale și acoperă toate situațiile cu care se pot confrunta contribuabilii:
Măsura 1 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligații bugetare accesorii, cât și obligații bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, să achite obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.
Măsura 2 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate inițial pot depune declarație rectificativă prin care să declare obligațiile suplimentare și pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor declarate suplimentar dacă plătește aceste obligații, precum și obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), depune toate declarațiile fiscale și, bineînțeles, depune cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.
Măsura 3 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii, iar obligațiile bugetare principale au fost stinse. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligațiile curente (cele născute după 31 martie 2020), să depună toate declarațiile fiscale și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 15 decembrie 2020.
Măsura 4 – Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență. În acest caz, contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanței au în derulare o inspecție fiscală ori o verificare a situației fiscale personale pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligații până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere și dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la 15 decembrie 2020 sau ulterior acestei date.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here