Veniturile AVAS în cădere liberă

6
avasVeniturile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au scăzut în primele cinci luni ale anului cu 86,36%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 630 milioane de lei la 85, 7 milioane lei, au declarat reprezentanţi ai Autorităţii. “Există o multitudine de factori care au condus la această scădere în totalul veniturilor din privatizare şi administrare (567 milioane lei pe anul 2008, faţă de 53,6 milioane lei pe anul 2009), 237 milioane au reprezentat, în 2008, dividende la societăţile pe care AVAS le-a transferat la OPSPI (în anul 2009). În primele 5 luni ale anului 2008 AVAS a încasat şi preţul pe pachetul de acţiuni vândut la SC Automobile Craiova SA, în valoare de 213 milioane lei.

Dacă eliminăm din calcul aceste două situaţii excepţionale, diferenţa dintre veniturile din privatizare şi administrare rămâne de circa 62 milioane lei, care se explică prin efectele crizei economice asupra activităţii de vânzare a participaţiilor deţinute de AVAS”, au spus reprezentanţii AVAS. Potrivit acestora, aceeaşi explicaţie rezidă şi în ce priveşte diferenţa de încasări din valorificarea activelor, 62 milioane de lei în 2008, faţă de 32 milioane de lei în 2009, pe perioada menţionată. “Practic, putem vorbi de un minus de circa 90 milioane de lei, în 2009 faţă de 2008, ca urmare a efectelor crizei”, au mai adăugat reprezentanţii AVAS. De asemenea, în primul semestru al anului 2009, AVAS a vândut două societăţi comerciale cu capital majoritar pentru suma de 4,86 milioane lei şi două societăţi cu capital minoritar pentru suma de 312.000 lei. În prezent, AVAS are în monitorizare postprivatizare 3.657 contracte încheiate pentru 3213 societăţi. În primul semestru al acestui an au fost reziliate 3 contracte şi s-a încetat monitorizarea postprivatizare, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractuale, pentru 163 de contracte.
Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here