Venit baban pentru inabordabilul şef de la Salvare

291

Dan Vâlceanu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţa, destul de iritat când este luat la întrebări de presă în legătură cu măsurile care i s-au indicat să le ia în urma concursului din ianuarie, încasează lunar în jur de 70 de milioane de lei vechi.

Mai precis, acesta este beneficiarul unei pensii în valoare de aproximativ 17 milioane de lei vechi net, plus salariul încasat lunar de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, în valoare de alte 50 de milioane de lei. Pensionarul-salariat, care îşi bagă lunar în buzunar aproape 7000 de lei, a fost singura propunere a PNL pentru acest post, deşi partidul ar fi avut şi alte resurse umane pentru funcţia în cauză. Deşi şi-a dat deja cu stângu’n dreptul, la scurt timp după numirea în funcţie, arătând că nu este imparţial atunci când vine vorba să împartă dreptate în SJA Gorj, Vâlceanu, are şi o atitudine recalcitrantă atunci când vine vorba să comunice cu presa. Uitând că este plătit din banii publici(şi e plătit nu glumă), Vâlceanu evită întrebările Gorjeanul când este chestionat, pe bună dreptate, în legătură cu măsurile care i s-au cerut de către comisia Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, după concursul incorect pentru ocuparea celor două posturi de asistenţi la Ambulanţa Gorj.

Minciuni, scuze şi multă iritaţie
După ce susţine astfel că este într-o şedinţă de câteva ore, pentru a evita întrebările incomode, şi cere să fie contactat telefonic pentru a răspunde la acestea, ieri la ora 14.30, când a fost sunat la cerere Vâlceanu a refuzat să răspundă la telefon. Contactat din nou, Vâlceanu răspunde iritat spunând că nu dă interviuri prin telefon, şi asta deoarece aşa vrea el, menţionând că interviurile le dă doar la SJA(asta în condiţiile în care nu se afla la instituţie ci în drum spre Prefectura Gorj). Uită că a cerut să fie sunat de la Gorjeanul tocmai pentru a da informaţiile cerute. Atitudinea directorului Vâlceanu în raport cu presa lasă de dorit şi arată că acesta nu are ce să răspundă mass-mediei în legătură cu balamucul pe care îl tolerează la Serviciul de Ambulanţă, instituţie pe care o conduce, numit fiind politic pe funcţie în toamna anului trecut şi nu în urma vreunui concurs. Medic militar până la pensionarea efectuată de la Centrul Militar Gorj, Vâlceanu a ajuns pe funcţie, urmare a promovării sale pe bază de carnet, făcută de liderul PNL, Dian Popescu.

Opinia publică… să mai aştepte
Pensionarului director i-a fost astfel extrem de dificil să recunoască faptul că nu a luat nicio măsură şi că aştepta să fie iluminat în acest sens de prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, care numise prin ordin comisia de la DSP, urmând ca acum să dispună la rându-i măsuri în acest sens.
Reamintim că o parte a angajaţilor de la SJA Gorj au reclamat, în ultimele zile, scandalurile de la Serviciul de Ambulanţă cerând prefectului şi nu managerului să aducă liniştea la Salvare.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here