Vâlceanu, candidat PDL pe Colegiul 2: “Nu fug de responsabilitate”

914

Prim-vicepreşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, îşi asumă riscul de a candida pe Colegiul 2 de Deputaţi dacă la nivel central conducere partidului nu va da acest colegiu unui alt partid cu care PDL are acum o alianţă.

“Aşteptăm să se tranşeze la nivel de conducere naţională câte colegii vor primi fiecare dintre formaţiunile politice”, a declarat Vâlceanu care susţine însă că evită să facă din acest motiv o presupunere politică. “Dacă aş spune că da aş face o presupunere politică pentru că în urma discuţiilor acest colegiu poate merge spre altă formaţiune politică”, a explicat prim-vicepreşedintele PDL, care a menţionat apoi următoarele: “nu fug de această responsabilitate. Am avut solicitări din partea colegilor din organizaţii din Colegiul 2 să merg să candidez acolo şi cred că dacă acest lucru se va materializa am responsabilitatea şi mi-o asum în calitate de prim-vicepreşedinte al partidului să merg şi să intru într-o luptă electorală în care partidul nostru este implicat”. Vâlceanu a declarat apoi că nu se teme de Colegiul 2 care are un mare număr de primari USL, deoarece cei care îi vor da votul sunt cetăţenii nu edilii. “Indiferent de primari, de culoarea politică a primarilor, într-o competiţie electorală te votează oamenii, nu primarii. Noi ar trebui să convingem oamenii că putem conduce mai bine decât a făcut-o, că tot vorbim de Colegiul 2, Mugurel Surupăceanu”, a conchis Vâlceanu.
A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here