Vacanţe la ţară cu 150 de lei

133

Vacanta la taraTuriştii care doresc să-şi petreacă vacanţa în satele româneşti pot face acest lucru fără a scoate sume prea mari din buzunar. Asta graţie programului „Vacanţe la ţară”, reluat şi anul acesta de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

În această perioadă se desfăşoară o nouă ediţie a programului „Vacanţe la ţară”, organizat de ANTREC. Prin intermediul acestui program, turiştii cu venituri reduse pot să se relaxeze cinci zile într-o pensiune agroturistică din ţară, la preţuri mai mult decât convenabile. Astfel, pentru un sejur de cinci nopţi la o pensiune de 2 margarete, turiştii vor scoate din buzunar 150 lei/persoană în timp ce pentru acelaşi interval petrecut la o pensiune de 3 margarete, tariful urcă la 195 lei/persoană. Filialele ANTREC care participă în acest program sunt: Alba, Argeş, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Gorj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea. La nivelul judeţului Gorj, 34 de pensiuni fac parte din Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural, majoritatea clasificate la 2 sau 3 margarete. Potrivit preşedintelui ANTREC Gorj, turiştii nu sunt prea interesaţi de ideea de a petrece cinci zile într-o pensiune agroturistică, majoritatea preferând să-şi petreacă doar sfârşitul de săptămână într-o astfel de locaţie. Programul „Vacanţe la ţară” se va desfăşura până în luna iunie, existând însă posibilitatea ca programul să fie prelungit.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here