Universitatea „Constantin Brâncuşi”, gazda unei conferinţe internaţionale

533

UCB simpozLa sfârşitul săptămânii trecute, în municipiul Târgu-Jiu s-a desfăşurat un important eveniment, cu caracter internaţional, în mediul academic. Universitatea „Constantin Brâncuşi” a găzduit sesiunile de comunicări din cadrul Conferinţei Internaţionale cu tema „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării”.

Pentru reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu prima săptămână a lunii aprilie a fost una agitată, ei fiind ocupaţi cu organizarea Conferinţei Internaţionale „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării”. Cum un eveniment de o asemenea amploare presupune o organizare minuţioasă, cadrele universitare ale UCB au pus totul la punct cu multă grijă, astfel încât invitaţii să fie pe deplin satisfăcuţi, iar succesul evenimentului să fie garantat.

Conferinţa Internaţională „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării” s-a desfăşurat în perioada 8-9 aprilie, în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu şi a fost organizată în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Transfer „Applications of Life Sciences” – Hamburg, University of Applied Sciences – Germania, University of Piraeus – Grecia, European Research Studies Journal – Grecia, International Journal of Public Policy – Anglia. „Facultatea de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu organizează, în perioada 8-9 aprilie, Conferinţa Internaţională cu tema: „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării”.

simpoz UCBLa Conferinţă participă 79 de lucrări şi au fost invitate personalităţi din mediul academic şi domenii conexe din întreaga lume. Această conferinţă este organizată în colaborare cu Universitatea din Pireus, Universitatea de Ştiinţe Sociale din Germania şi Centrul de Transfer şi Cercetare din Hamburg”, preciza Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al UCB Târgu-Jiu.

Rectorului Adrian Gorun a dat startul comunicărilor

Discursul de deschidere a Conferinţei Internaţionale „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării” a fost susţinut de Cornelia Tomescu, decan al Facultăţii de Administraţie Publică şi Studii Politice Comparate din cadrul UCB Târgu-Jiu.

Prima lucrare din cadrul Conferinţei Internaţionale „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării” i-a aparţinut rectorului Adrian Gorun şi a fost denumită „Schiţă pentru o etică universitară posibilă”. Rectorul a prezentat „aspecte care pun sub semnul întrebării nevoia de etică universitară într-o societate în care în mintea şi în noţiunea multora ar reprezenta panaceu în toate problemele lumii”.

Masă rotundă la Senatul UCB

Manifestările desfăşurate cu ocazia Conferinţei Internaţionale „Cunoaştere şi Comunicare în Era Globalizării” au continuat şi pe parcursul zilei de 9 aprilie. La ora 10:00, în sala Senatulului Universităţii „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu s-a organizat o masă rotundă, care s-a bucurat de prezenţa unor persoane marcante, precum, spre exemplu, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Atât Conferinţa cât şi masa rotundă au reunit personalităţi din mediul academic şi din domenii conexe din întreaga lume.

Sesiune cu tema: „Artă, sport şi calitatea vieţii”

Facultatea de Asistenţă Medicală, Tehnică Dentară, Artă şi Cultură Fizică a organizat sesiunea de Comunicări Ştiinţifice cu participare Internaţională „Citius Altius Fortius”. Tema sesiunii a fost: „Artă, sport şi calitatea vieţii” şi s-a desfăşurat sub patronajul Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică pe Europa. Sesiunea de comunicări a fost susţinută vineri după-amiaza, la Sala de Conferinţe a Restaurantului Ana (Insuliţă). Acolo a avut loc prelegerea cu tema „Attitudes, Phzsical Fitness and Phzsical Activities Performance of Slovak Universities Students”, avându-l ca invitat pe preşedintele Federaţiei Internaţionale de Educaţie Fizică, prof. dr. Jaromir Sedlacek.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here