Unirea Dej și-a găsit antrenor după plecarea lui Militaru

1250

Unirea Dej i-a găsit înlocuitor gorjeanului Dragoș Militaru. Antrenorul care i-a dus pe ardeleni în Liga 2 și apoi în play-off-ul eșalonului secund a hotărât să plece de la formația pe care a antrenat-o în ultimii trei ani și jumătate. Bineînțeles, tânărul tehnician a avut și un mesaj pe măsură la despărțirea de Unirea. ,,S-a încheiat un capitol frumos din viața mea, din care plec cu amintiri și realizări unele mai frumoase ca altele. Consider că așa e mai bine pentru ambele părți în acest moment. Rămân cu gândul că, în acești 3 ani și jumătate, împreună cu echipa și staff-ul, am reușit să aducem emoție, entuziasm și fericire multor oameni și ne-am atins toate obiectivele propuse indiferent de situațiile cu care ne-am confruntat. Sunt mândru că, după acești ani de muncă, mai mulți jucători pot face pasul la Liga 1 sau la alte echipe cu potențial ridicat. Mulțumesc tuturor celor care au înțeles ce îmi doresc și au fost lângă mine în acești 3 ani și jumătate. Mă refer aici la club, staff, suporteri și la toți cei din jurul echipei care ne-au susținut fie și în cel mai mic mod. Doresc mult succes pe mai departe tuturor! HAI UNIREA!”, a declarat Militaru. Oficialii clubului l-au dorit în continuare pe Militaru la echipă, dar au explicat de ce nu s-a mai ajuns la un acord. ,,La sfârșitul lunii mai, contractul dintre FC Unirea Dej și Dragoș Militaru a ajuns la final, astfel că, după aproape trei ani și jumătate, drumurile noastre se despart. În cadrul unei întâlniri cu Consiliul Director și cu primarul municipiului Dej, Morar Costan, tehnicianului în vârstă de 33 de ani i s-a propus prelungirea angajamentului, în condiții care au răspuns în mare măsură solicitărilor acestuia și interesului clubului, însă antrenorul Dragoș Militaru și-a exprimat dorința de a alege în această nouă etapă a carierei un alt drum profesional. Urmare a acestei poziții, Comitetul Director și primarul municipiului Dej i-au mulțumit antrenorului Dragoș Militaru pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile clubului și i-au urat mult succes în continuare. Totodată, ambele părți și-au exprimat aprecieri pentru munca depusă și dorința păstrării unei relații de respect reciproc”, a transmis Unirea Dej.
Dragoș Militaru nu a anunțat viitoarea sa destinație, însă dejenii și-au găsit antrenor. Este vorba despre Dacian Nastai (50 de ani), cel care a pregătit-o ultima oară pe Unirea Constanța. În vârstă de 33 de ani, Militaru a fost declarat, în sezonul precedent, antrenorul anului în liga secundă.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here