Unchiul criminalului Mustaţă, acuzat de vandalizarea unei maşini

773

Poliţiştii Criminalişti de la Târgu-Jiu au descins marţi la Peştişani la sesizarea unui cetăţean din localitate, care alertase anchetatorii, acuzând, totodată, un consătean că i-a vandalizat, peste noapte, maşina. Nelu Popescu, angajat al Liceului Peştişani, îl arăta cu degetul pentru distrugerea autoturismului său, pe Ion Ozon, unchiul lui Daniel Mustaţă, criminalul care i-a luat viaţa, anul trecut, tânărului Valeriu Cartianu. Ozon are deja două dosare penale, fiind acuzat de furt de lemne, ambele fapte fiind comise numai în ultima săptămână.

Popescu s-a plâns poliţiei că şi-a găsit marţi dimineaţă Dacia personală cu geamurile sparte, cu cauciucurile tăiate şi lovită cu un corp dur. Proprietarul îl acuza de vandalizare pe Ion Ozon, care a fost prins în seara zilei de luni, pentru a doua oară, furând lemne. Ozon a fost prins de poliţiştii din Peştişani după ce a sustras din albia râului Bistriţa o plută care nu îi aparţinea de drept. Făptaşul îl bănuia pe Popescu că ar fi fost martor, fără voie, al furtului, fiind convins că acesta l-ar fi reclamat la poliţie pentru ilegalitatea în cauză. Drept urmare, bănuieşte victima, după ce Ozon a dat explicaţii la poliţia locală pentru pluta sustrasă din râu, s-ar fi răzbunat pe maşina sa. Popescu a declarat că nu ştie să aibă alţi duşmani, iar coincidenţele sunt foarte mari.
“Victima îl acuză pe Ozon, uchiul criminalului Mustaţă, pentru că respectivul l-a acuzat că l-ar fi reclamat la poliţie pentru lemnul luat din râu”, spune unul dintre apropiaţii lui Popescu.
Cazul este investigat de poliţişti, Ion Ozon putând răspunde penal, mult mai drastic, pentru această a treia faptă de care este acuzat.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here