Un motrean, vicepreşedinte naţional la TSD

218

Răzvan Creţan, absolvent a două facultăţi, TCM şi Drept, un tânăr cu o bună experienţă în aria studenţească, unde a funcţionat ani de zile în cadrul Ligii Studenţilor cu funcţii de răspundere, a fost propulsat de organizaţia TSD Gorj în funcţia de vicepreşedinte naţional al tinerilor social-democraţi.

Răzvan Creţan este un politician elegant, care provine din municipiul Motru şi a urmat linia social-democrată fără vreo oscilaţie, deşi tatăl său este un cunoscut activist liberal în zonă. Tânărul Creţan este, însă, recunoscut pentru capacitatea sa organizatorică şi pentru modul eficient în care îşi rezolvă sarcinile primite pe linie politică. El a fost şi rămâne un fel de catalizator care atrage către social-democraţie tinerii valoroşi, pe care îi susţine şi îi promovează de câte ori are prilejul. În noua sa funcţie politică, Creţan şi-a păstrat modestia şi celelalte calităţi care l-au impus în organizaţia tineretului social-democrat gorjean. Contactat telefonic, acesta a declarat: „politica pe care vrem să o facem are la bază modelul Ponta, un politician despre care nimeni nu poate spune lucruri neplăcute. Ponta este cel mai sigur politician pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani. Veţi vedea acest lucru şi noi, tinerii, suntem hotărâţi să-l susţinem atât pentru răsturnarea acestei puteri, cât şi pentru o viitoare carieră prezidenţială. Acesta este crezul nostru, al tineretului social-democrat şi singura şansă a României de a nu părăsi orbita democratică”. Creţan era în drum spre Bucureşti şi ne-a mai spus că este hotărât să treacă la treabă.

C.Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here