Atenție și abilitate în relația cu Carol al II-lea
În 1930, Tudor Arghezi publica la Cultura Națională volumul de proze Poarta neagră, în care pot fi întâlnite unele evocări din vremea detenției sale la Văcărești (fusese acuzat și condamnat, în 1919, în lotul celor 24 de ziariști „colaboraționiști” cu ocupantul german în timpul războiului, printre deținuți găsindu-se și mai vârstnicul Ioan Slavici.
Poetul găsește cu cale să trimită „primul exemplar” al Porții negre, Suveranului, însoțindu-l cu o scrisoare de gratitudine pentru apariția volumului său de debut „Cuvinte potrivite” la Editura Fundației Culturale «Principele Carol», în 1927, carte care „nu ar fi văzut lumina zilei niciodată”… Aflăm, încă din primele rânduri ale scrisorii, că poetul expediase, în exil, la Paris, prințului Carol Caraiman, alte două cărți precedente: Cuvinte potrivite și Icoane de lemn (1929). Revenirea principelui Carol pe tron, la 6 iunie 1930 – așa-numita „Restaurație” – găsește și în T. Arghezi, ca și în majoritatea intelectualilor și oamenilor de cultură, un simpatizant. Al treilea volum de scrieri argheziene, dedicat Suveranului la 4 decembrie 1930, e un bun prilej pentru poet de a-și exprima atașamentul față de politica Restaurației, dar și gratitudinea față de ajutorul bănesc primit, în toamna respectivă, la insistențele lui N.M. Condescu, într-un moment când Arghezi, secătuit financiar și înrobit în datorii „amenințătoare” de lucrările la casa din Mărțișor, se afla la mare strâmtoare… Dar să dăm citire acestei scrisori inedite, achiziționată în 1989 de la un anticariat din pasajul Kretzulescu din București, de conjudețeanul nostru dr. în științe juridice Sorin Popescu (președinte de secție, cu rang de secretar de stat, la Consiliul Legislativ), exemplar reținut de fapt de Ștefan Andrei:
“4 Decembrie 1930
Maiestate,
Am ținut să trimit M.S. Regelui primul exemplar scos din tipar, al volumului meu al treilea; celelalte două I-au fost trimise în exil, la Paris. Cel dintâi volum al meu, de versuri, a ieșit subt semnul, ștampat pe coperta albă, al Alteței Sale Principele Carol și a avut noroc. Fără sprijinul Fundației fostei sale Altețe Regale, deși în momentul apariției materiale absentă, poate că stihurile din «Cuvinte Potrivite» nu ar fi văzut lumina zilei niciodată. Vă doresc, Maiestate, ființa reputației mele literare și de câte ori tipăresc o nouă carte, ales primul exemplar pentru rege. Iertați-mă totuș că pun în mâinile Majestății Voastre un alt exemplar decât cel de lux, pe care Vi-l pregătește editura, acela va fi gata de abia peste 4 săptămâni și doream, ca un contact mistic, ca pe masa Majestății Voastre să se deschidă cartea mea întâi. Primiți Vă rog, Maiestate, o metanie, îngenunchiată pe locul cel mai curat al sentimentelor mele.
(ss) Tudor Arghezi
Adresa pe plic: „Majestății Sale Regele Carol al Doilea al României”
Expeditor: „Tudor Arghezi, 42.Bulevardul Elisabeta, București ”
(Cf.: Sorin Popescu, «O scrisoare inedită a lui Tudor Arghezi către regele Carol al II-lea», în „Nostalgii”, Editura «Continent XXI», București, 2011,pp.146-147). Iată că relația poetului cu Regele Carol al II-lea a fost nu numai o cauză culturală câștigată, dar și un fel de siguranță materială, de unde și un oarecare sentiment de protecție în vremuri destul de tulburi, în care politica începuse a se scrie de ani buni cu sânge și asasinate… Departe de a fi un monarhist învederat, Arghezi a avut un inspirat tact și o abilitate vizionară în cultivarea acestei relații, știind să calculeze deopotrivă avantajele și riscurile. Socotim că „avantajele” acestei atitudini au fost de-a dreptul întremante și catalizatoare. Iar „distanțarea” / reținerea poetului, începând din 1937 până la abdicarea Suveranului (6 septembrie 1040) este, cu unele rare intervenții laudative, în lumina adevărului istoric, conformă cu demnitatea și conștiința scriitoricească, ce caracterizează personalitatea unuia din „monștri sacri” ai literelor române.
Documentar de Zenovie CÂRLUGEA
