Troleele vechi din Târgu-Jiu, schimbate cu vehicule noi

1936

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis, la finele săptămânii trecute, un comunicat prin care anunță faptul că un număr de 33 troleibuze de 12 metri vor fi achiziţionate pentru furnizarea serviciilor de transport public local în municipiile: Ploieşti (județul Prahova) – pe rutele 44 şi 202 (20 troleibuze); Târgu-Jiu (județul Gorj) – pe rutele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 (13 troleibuze). Valoarea totală eligibilă a proiectului finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, este de 89.941.357 lei, din care: 76.450.153,45 lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR); 11.598.776,41 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă de la bugetul de stat; 1.892.427,14 lei constituie cofinanţarea beneficiarului. Proiectul a fost depus în cadrul apelului cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 ,,Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” din Axa prioritară 4 ,,Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a POR 2014-2020.POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din FEDR, în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,38 miliarde euro, din care 6,86 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE (prin FEDR), iar 1,52 miliarde de euro – contribuţia naţională. Autoritatea de Management a programului funcţionează la nivelul MDRAP. POR 2014-2020 finanţează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here