Trică a revenit cu un egal pe banca Viitorului

1182

Viitorul Târgu Jiu a remizat pe teren propriu, sâmbătă, cu Ripensia Timişoara. În ciuda unui meci plin de ocazii, cele două formaţii nu au reuşit să înscrie. Oaspeţii au lovit de trei ori bara, deşi gorjenii au părut că dictează ritmul partidei. Robert Dănescu şi George Tudoran au fost titulari la formaţia pregătită de Eugen Trică, iar Marian Stoenac a intrat pe parcurs. Gabi Dodoi (14), Felipe Acosta (64) şi Paul Copaci (79) au ratat cele mai mari oportunităţi ale gazdelor, în timp ce Eftimie a avut o intervenţie providenţială pe final de partidă. Egalul a fost rezultatul firesc, ambii antrenori fiind mulţumiţi cu punctul obţinut.

Viitorul Târgu Jiu – Ripensia Timişoara: 0-0
Viitorul: Eftimie – Dănescu, Core, Sveicauskas, Copaci, Țegle, Felipe Acosta (Stoenac), Vulpe, Tudoran (Al. Dulca), Dodoi, Cip. Rus (cpt.) Rezerve neutilizate: Rob. Geantă – Al. Băican, Ciul, Gheban, Mitrică, Vespe, Brînzan. Antrenor: Eugen Trică.
Ripensia: I. Rus – Rz. Morariu, Rogac, Fridrich, Gladun – T. Călin (Vidrăsan), Stoi (cpt.)(Val. Macrițchii) – Rob. Stoica (Mihart), Mih. Ene (Piftor), Ivancevic – Golda (Matiș). Rezerve neutilizate: Șt. Dobre – Lalic, Țieranu, Dav. Ciurel. Antrenor: Florin Fabian.

,,A fost un meci bun, echilibrat, cu ocazii de ambele părţi, între două vecine de clasament. În partea a doua a fost o uşoară prudenţă din partea noastră, am încercat să închidem bine spaţiile, pentru că, jucând acasă, Viitorul are un joc bun de construcţie. Ambele echipe au avut ocazii mari, a fost un meci deschis oricărui rezultat. Jucătorii au fost determinaţi, iar un astfel de meci nu putea să se termine decât egal. Am lovit bara, norocul se compensează, nu ne-a intrat astăzi, ne va intra altă dată. Pentru primul meci al sezonului, eu zic că a fost un meci bun. Obiectivul nostru este rămânerea în Liga 2”, a spus tehnicianul bănăţenilor Florin Fabian. ,,A fost un ritm foarte bun, am avut iniţiativa, am avut control, dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Din păcate s-a terminat 0-0, dar sunt mulţumit de atitudinea băieţilor, s-a văzut că au avut dorinţă. Din punctul meu de vedere suntem pe drumul cel bun. Dănescu cred că s-a descurcat bine pentru primul meci. Stoenac este în urmă cu pregătire, dar mă aşteptam la el în ultimele 10 minute să ofere opţiuni, pentru că este un jucător decisiv, care poate să facă diferenţa. Ca dovadă, a şi avut o situaţie bună, acel şut puţin peste poartă”, a apreciat Eugen Trică la revenirea pe banca Viitorului. Tehnicianul doljean are planuri mari cu formaţia alb-albastră şi este convins că insolvenţa va ajuta clubul. ,,Nu trebuie să luaţi insolvenţa ca pe ceva rău. Insolvenţa e bună, e o reorganizare, salariile se vor plăti la timp. Domnul Nicu Sarcină a avut o discuţie cu băieţii şi ei au înţeles situaţia. Cred că va fi bine şi nu vor mai fi probleme financiare. Din vară, cu nişte transferuri bune, sperăm să atacăm promovarea, dar asta în funcţie de transferuri”, a mai spus ,,Jose”. Cinci victorii, şase egaluri şi şase înfrângeri are Viitorul, care cu 21 de puncte ocupă poziţia a 14-a în clasament. În runda viitoare, gorjenii se deplasează la Dej, pentru duelul cu Unirea.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here