Trei victime ale caniculei, la început de săptămână

226

canicula 2În prima zi a acestei săptămâni, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău din cauza caniculei. Din fericire, pentru că li s-a acordat la timp primul ajutor, starea acestora s-a ameliorat.

De aproape o săptămână, în multe localităţi din judeţul nostru atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă încă de la primele ore ale dimineţii. Din acest motiv, multor oameni li s-a făcut rău din cauza temperaturilor ridicate. Unii dintre aceştia chiar au necesitat intervenţia medicilor. Zilnic, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj şi unităţile spitaliceşti de pe raza judeţului nostru raportează la Direcţia de Sănătate Publică situaţia cazurilor consemnate drept „victime ale caniculei”. Astfel, în prima zi a acestei săptămâni, potrivit raportărilor au fost trei solicitări cauzate de caniculă. „Luni, 18 iulie au fost înregistrate trei solicitări la persoane cărora li s-a făcut rău din cauza caniculei”, confirmă Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Pentru a evita situaţiile de acest gen, specialiştii le cer gorjenilor să nu stea la soare între orele 11:00 şi 18:00; să se hidrateze corespunzător, cu 2 litri de lichide pe zi, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Medicii ne recomandă să mâncăm fructe şi legume proaspete, precum: castraveţi, roşii, dar şi pepene galben, pepene roşu sau prune. De asemenea, este bine de ştiut că o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here