Trei din trei pentru Craiova lui Papură!

1037

Craiova a făcut un meci nebun la Iaşi, s-a impus cu 5-2 în faţa Politehnicii, şi a bifat al treilea succes consecutiv din 2020. Trupa condusă de Corneliu Papură este la doar 3 puncte distanţă de liderul CFR Cluj. Cele două formaţii se întâlnesc duminică în Bănie, iar atmosfera se anunţă una incendiară. Oaspeţii păreau că au rezolvat meciul în prima repriză, când Niţu a înscris un gol superb (10), Cicâldău a punctat din penalty (15), şi Bălaşa (22) şi-a trecut în cont un gol după un corner. La 0-3, Craiova şi-a arătat fragilitatea devensivă, iar moldovenii au revenit în joc după două execuţii ,,de manual” ale lui Frăsinescu (52) şi De Iriondo (70). Când gazdele se urcaseră peste adversar, Bancu a finalizat un contraatac plecat de la Nistor (82), iar Koljic a stabilit scorul final după cea mai frumoasă acţiune a meciului (88). La ultima reuşită au contribuit Cicâldău şi Vlădoiu. Juveţii au 10 goluri marcate în ultimele trei meciuri.

,,Am avut emoţii şi la 3-0”
Antrenorul vizitatorilor, Corneliu Papură, a declarat că relaxarea putea să-i coste pe elevii săi. Totuşi, tehnicianul a vrut să vadă partea plină a paharului şi a lăudat maturitatea de care au dat dovadă fotbaliştii Craiovei în momentele dificile. ,,Nu mă aşteptam la un astfel de deznodământ, dar am înscris 3 goluri şi ne-am relaxat. Ceea ce am vorbit la pauză nu prea s-a întâmplat pe debutul reprizei secunde, dar am arătat caracter şi putere de a controla în continuare jocul şi de a marca. Cred că am făcut, per ansamblu, un meci bun, mai puţin în momentele când am primit goluri foarte uşor, după faze fixe, dar e pozitiv că am marcat 5 goluri în deplasare. Am avut emoţii şi la 3-0, la fotbal se putea întoarce, puteau şi ei să înscrie 5-3. Important e să lupţi şi să speri, ceea ce noi am făcut astăzi”, a spus principalul din Bănie. Jucătorii aşteaptă acum cu nerăbdare liderul CFR Cluj.
„A fost un meci bun, dar îmi pare rău că am ieșit de la vestiare prea relaxați și am primit acele goluri care puteau să ne coste cele trei puncte. Nici nu mai știu de când nu mai făcusem o repriză atât de bună, dar mă bucur că am legat trei victorii. Moralul este foarte bun, dar trebuie să fim atenți și să nu mai repetăm și cu CFR greșelile pe care le-am făcut în primele 15 minute din repriza a doua“, a precizat Mihai Bălașa, fundașul oltenilor. „Este o bucurie mare pentru mine că reușesc să marchez de două etape. Îi mulțumesc lui Cicâldău pentru pasă. Noi vorbim înainte de meci cum să ne înțelegem în teren și astăzi a ieșit perfect. Am început jocul foarte bine, am și înscris de trei ori în prima parte. Am ieșit cam relaxați de la cabine, s-a văzut atât în joc, cât și pe tabelă. Cel mai important în acest moment este faptul că am câștigat. Moralul nostru este foarte bun și așteptăm cu încredere meciul cu CFR“, a spus Luis Nițu, atacantul doljenilor.Alex Cicâldău a fost omul meciului cu un gol şi o pasă decisivă.
Mijlocaşul a ajuns la cota 8 în acest campionat. ,,Am început foarte bine meciul, am reuşit să marcăm repede 3 goluri, a fost una din cele mai bune reprize ale noastre din acest campionat. Apoi am început a doua repriză foarte slab, am luat cele două goluri, riscam să pierdem cele 3 puncte. Apoi am reuşit să ne majorăm avantajul. Urmează meciul cu CFR, cea mai bună echipă din campionat, vrem victorie şi contra lor” a declarat ,,decarul” Univerităţii după meci. Partida dintre olteni şi ardeleni se va disputa, duminică, 23 februarie, de la ora 20.00.
POLI IAȘI – UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-5 (0-3)
Poli Iaşi: Târnovanu – Grădinaru, Klimavicius, Frăsinescu, Şerban – Breeveld (56, De Iriondo), Passaglia – Luis Soares, Omoh (70, A.Cristea), Chacana (46, Horșia) – Luckassen. Antrenor: Mircea Rednic.
U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Cosic, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ (83, Martic), Niţu (35, Koljic), Ivan (67, Vătăjelu). Antrenor: Corneliu Papură.
Cartonașe galbene: Omoh, Platini, Șerban, Frăsinescu, De Iriondo, Klimavicius / Bancu
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here