Todorov, prezentat oficial la Energia

477

Tehnicianul Aleksander Todorov a ajuns ieri la Târgu Jiu unde a susținut prima sa conferință de presă în calitate de antrenor principal al echipei de baschet Energia Rovinari. Todorov este al treilea străin pe banca grupării gorjene de la promovarea în prima ligă.

Anunțat în urmă cu o săptămână ca fiind noul antrenor al echipei de baschet Energia Rovinari, antrenorul macedonean, Aleksander Todorov, și-a exprimat primele impresii despre baschetul românesc. Todorov nu a mai antrenat în România, însă baschetul românesc nu e o necunoscută pentru tehnicianul de 40 de ani. „Se poate spune că baschetul românesc este ceva nou pentru mine pentru că nu am mai lucrat până acum aici, dar, credeți-mă, nu pornesc de la zero, am mai fost în România jucând cu echipa mea în Liga Balcanică, dar și la mai multe turnee amicale la Timișoara. În ultimul timp am avut norocul de a putea urmări acasă, la televizor, meciuri din campionatul României. Am urmărit chiar și acest special Final Four de la Ploiești. Așadar, se poate spune că este o nouă experiență pentru mine, dar nu vin în necunoscut”, a spus Todorov.

Stroescu_TodorovObiectiv: victorii cât mai multe
Ales, în principal, pentru experiența sa europeană, Energia fiind calificată în Cupa EuroChallenge, Todorov promite victorii cât mai multe în Liga Națională de Baschet Masculin. Împreună cu cei din conducere, Todorov a început deja procesul de selecție, prima sa grijă fiind acontarea jucătorilor români. „Am vorbit cu cei doi președinți și vrem să construim o echipă bună în acest an. Cel mai important pentru mine este să creăm bune relații de joc între jucători, să facem să existe o bună chimie între ei. O echipă cu o chimie bună va începe să și câștige, iar obiectivele mele sunt aici o chimie cât mai bună și victorii cât mai multe.
Cel mai important lucru în acest moment este să găsim jucători români pentru ca după aceea să vedem pe ce poziții trebuie să aducem jucătorii străini. Nu vreau să facem greșeli de genul să aducem străini mai întâi și apoi să nu putem găsi jucători români pe pozițiile rămase libere. Așa riscăm să avem pe o poziție 2-3 jucători și pe alta pe nimeni. Am o listă cu jucători români cu care discutăm, știu că v-ați dori nume, dar nu puteam da nume acum, dar în următoarele 4-5 zile sperăm să finalizăm discuțiile”, a afirmat noul antrenor al Energiei.

Mulțumit de Watson
Deși Energia i-a prelungit înțelegerea coordonatorului Giordan Watson înainte de a semna cu Todorov, tehnicianul se bucură că va lucra cu un astfel de jucător. „Watson a fost adus înainte de a veni eu aici și este bine pentru mine ca în prima zi să am deja un astfel de jucător.Trebuie să fiu foarte atent în procesul de selecție. Cu jucătorii aleși acum voi lucra următoarele 10 luni, așa că vreau să fiu răbdător și sigur că voi lua deciziile corecte pentru că nu vreau să schimb prea mult în iarnă în ceea ce privește lotul de jucători”, a spus tehnicianul. În schimb, vedeta gorjenilor Louis Darby nu va mai continua la Târgu Jiu. Conducerea, dar și noul antrenor au decis că nu mai e nevoie de serviciile americanului, spre disperarea fanilor locali. Nici Porter Troupe nu va mai primi ofertă din partea gorjenilor. În schimb, oficialii gorjeni fac eforturi să-l convingă pe muntenegreanul Nemanja Milosevic să continue la Energia pentru încă un sezon.

Todorov, al patrulea antrenor al Energiei
Aleksander Todorov este al treilea străin care pregătește echipa de baschet Energia în prima ligă, după americanul Theo Evans și sârbul Slobodan Nikolic. De la promovarea în primul eșalon în 2008, gorjenii au fost antrenați de un singur tehnician român, Florin Nini, în sezonul trecut.
“Am încredere în noul nostru antrenor, în ceea ce poate el să facă. Este un antrenor cu care sper să ne atingem obiectivele. Prioritar pentru noi este campionatul și ne dorim să facem o figură frumoasă în cupele europene. Eu cred că este un antrenor care poate face multe lucruri bune la Energia”, Laurențiu Răuț, președintele clubului Energia Rovinari
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here