Ținutul Maratonului Olteniei își „deschide granițele” pentru iubitorii de sport, la ediția 7 a evenimentului

959

Ajuns la ediția a 7-a, Maratonul Olteniei, powered by CEZ România, celebrează anul acesta comunitatea puternică de sportivi și fapte bune construită în edițiile anterioare, prin inaugurarea Ținutului Maratonului. Gândit cu identitatea specifică unei țări reale, ținutul si-a format o cultură proprie, tradiții și istorie, care pot fi urmărite pe noua platformă online a maratonului.Râmnicu Vâlcea devine astfel capitala Ținutului, în timp ce pasionații de sport în aer liber sunt invitați să se alăture evenimentului, în calitate de cetățeni. Aplicațiile pentru viza în Ținut continuă pe www.maratonulolteniei.ro, pentru cele cinci probe de concurs deja consacrate: Cursa MTB Cross Country, cu două variante de traseu(scurt, de 33 km și lung, de 51 km. (sâmbătă, 31 august, start Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea); Cursa Trail Run, cu trei variante de traseu: crosul de 10,5 km, semimaratonul de 21,5 km și maratonul de 42 km (duminică, 1 septembrie, start Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea).După obținerea vizei pentru a participa la probele favorite, participanții sunt așteptați la linia de start alături de susținători și de cei dragi. Ținutul Maratonului pregătește o mulțime de surprize cetățenilor săi (concurenți, vizitatori, localnici și voluntari).„Maratonul Olteniei, cea mai frumoasă tradiție a noastră pe plan local, a ajuns anul acesta la cea de-a 7-a ediție. Creșterea de peste 320% a numărului de participanți (față de prima ediție) și implicit a valorii donațiilor, de la 1.650 euro în 2013 la 19.000 euro în 2018, marchează trecerea de la un eveniment sportiv la o comunitate puternică, consolidată în Ținutul Maratonului. Sunt foarte mândru că fac parte din ea și abia aștept să particip și la ediția de anul acesta”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ Romania.Activitatea Ținutului Maratonului poate fi urmărită pe pagina de Facebook pentru a afla în timp real noutăți despre eveniment, sfaturi de pregătire și experiențe din anii anteriori.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here