Veşti bune pentru tinerii care doresc să-şi unească destinele la Poarta Sărutului, dar nu au domiciliul în municipiul Târgu-Jiu. Noul Cod Civil le dă dreptul de a se căsători şi în altă localitate decât ce de domiciliu.
Odată cu intrarea în vigoare a acestei prevederi, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu se aşteaptă ca numărul căsătoriilor oficiate în noaptea de Revelion să crească.
Tradiţia oficierii căsătoriilor la Poarta Sărutului în noaptea dintre ani a făcut înconjurul ţării şi a depăşi chiar hotarele ei. Mulţi tineri şi-au manifestat dorinţa de a putea să spună „Da!” la Poarta Sărutului, dar acest lucru era posibil doar dacă măcar unul dintre miri avea domiciliul la Târgu-Jiu. Modificările legislative intrate în vigoare la 1 octombrie, stipulate în Noul Cod Civil, permit oficierea căsătoriei în afara localităţii de domiciliu. „În buna tradiţie începută de ani buni, se vor continua oficierile la Poarta Sărutului în noaptea de Revelion şi cu această ocazie, pentru acei tineri care doresc să-şi unească destinele la Trecerea dintre Ani, perioada de depunere a documentelor este între 19 şi 23 decembrie. Este bine de ştiut, pentru că deja au început să ne ceară informaţii; până acum avem deja patru persoane care s-au interesat cu privire la documentele necesare, cu perioada de înscriere. Ca şi noutăţi venite odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil, una dintre acestea ar fi aceea că soţii nu mai trebuie neapărat să aibă domiciliul pe raza localităţii unde se va încheia căsătoria; legea dă această posibilitate, dar în anumite condiţii, legal justificate, cum ar fi: probleme de sănătate – nu se pot deplasa în altă parte – deci pe lucruri motivate”, a precizat Dan Laurenţiu, directorul Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu. Totuşi, pentru a beneficia de această portiţă legală, tinerii trebuie să solicite aprobarea primarului în vederea oficierii căsătoriei. „este o portiţă, de a nu avea domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Târgu-Jiu, dar trebuie să justifice această solicitare; cererile se vor supune aprobării domnului primar şi dacă sunt întrunite condiţiile, cu siguranţă domnul primar va aproba toate acele cereri care întrunesc condiţiile şi cu siguranţă anul acesta este posibil să avem solicitări mult mai mari”, a confirmat Dan Laurenţiu, directorul Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu.
Situaţia bunurilor soţilor, clarificate înaintea nunţii
Noul Cod Civil este plin de surprize pentru cupluri. Una dintre acestea reglementează şi situaţia bunurilor materiale ale viitorilor soţi. „O altă noutate introdusă de Noul Cod Civil este problema bunurilor viitorilor soţi, care de la bun început vor trebui să fie bine clarificate: dacă soţii hotărăsc ca bunurile care le vor avea în timpul căsătoriei să fie proprietate comună, vor declara pe cererea prin care solicită oficierea căsătoriei; dacă doresc ca bunurile să fie administrate separat, fiecare dintre soţi să aibă partea lui bine determinată, mai întâi aceştia se vor adresa unui birou notarial, unde vor face această înţelegere – care este document obligatoriu în momentul în care vor depune documentele pentru oficierea căsătoriei”, a declarat directorul Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu.
Instanţă tutelară la judecătorie, pentru căsătoriile cu dispensă de vârstă
O altă noutate pentru tineri este înfiinţarea unei instanţe tutelare care va avea competenţa eliberării dispensei de vârstă în vederea căsătoriei. „Tot prin noul Cod Civil se va înfiinţa instanţa tutelară în cadrul judecătoriilor, instanţă care va avea competenţa de acum încolo, şi este o modificare importantă, pentru acele persoane care solicită căsătorie cu dispensă de vârstă. Dacă până acum se oficia în baza documentelor emise de Consiliul Judeţean – Direcţia de Protecţie, acum competenţa eliberării acestei dispense de vârstă va cădea în spatele acestei noi instituţii care se va înfiinţa la nivelul Judecătoriei”, a menţionat directorul Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu. Pe lângă toate aceste noutăţi, trebuie precizat faptul că în cazul căsătoriilor oficiate în noaptea de Revelion, taxele au rămas neschimbate; în consecinţă, fiecare cuplu va achita suma de 400 lei. De altfel, autorităţile locale vor pregăti şi în acest an o serie de surprize pentru tinerii însurăţei.
Minodora Sucea