Motto Învățătorul: ,,Un sfânt căzut dintr-o icoană” Octavian Goga
Theodor Costescu s-a născut la 30 martie 1864 în comuna Rovinari, într-o familie cu șapte copii: trei fete și patru băieți. După școala primară urmată în Rovinari, și-a continuat studiile liceale la Colegiul ,,Carol I” din Craiova și la Colegiul “Sfântul Sava” din București, ca bursier. El și un frate al său au absolvit Facultatea de Fizico-Chimice, Universitatea București, ajungând profesori: Petrache, cel mai în vârstă, la Craiova, iar Theodor la Turnu-Severin, după ce, pentru un scurt timp, funcționase la Colegiul “Carol I” din Craiova. Începând cu anul 1892, Theodor Costescu a îndeplinit funcția de profesor și director al Liceului ,,Traian” din Turnu-Severin.
Era un bărbat distins, înalt, slab, cu ochi căprui și cu mustață. La clasă era omenos, blajin, dar și exigent, riguros la învățătură și disciplină. Pe tot parcursul vieții sale, a fost un inițiator, un promotor și un vizionar, renumit pentru modul de a concepe proiecte și de a le duce la îndeplinire, cu multă strădanie, demostrând o mare putere de convingere. Urmare a eforturilor depuse, a tenacității în acțiunile întreprinse, liceul condus de Theodor Costescu ajunsese să capete o reputație națională, pentru seriile de elevi bine pregătiți, având și un colectiv de profesori pe cinste.
La stăruința lui Theodor Costescu, s-a construit clădirea unui liceu cu internat, iar copiii cu merite deosebite, îndeosebi fiii de țărani săraci primeau burse. Tot prin grija lui, în jurul liceului, s-a amenajat un parc de o frumusețe rară în care se află bustul lui Theodor Costescu.
O altă inițiativă a lui Theodor Costescu a fost organizarea unei fanfare, fapt unic pe vremea aceea. Cu ani în urmă, vizitându-l pe octogenarul Theodor Colțescu din Țicleni, licențiat în drept, ne-a prezentat un caiet cu însemnări, primele cu referire la Liceul ,,Traian” din Turnu-Severin al cărui elev a fost, îndeplinind și calitatea de toboșar al fanfarei. În sunetele fanfarei, elevii Liceului ,,Traian” au defilat prin fața tribunelor oficiale, la parada din 10 mai 1900, cu ocazia serbărilor naționale din 10 și 11 mai.
Atât presa vremii cât și literatura, prin pana lui I.L. Caragiale, în schița sa, ,,Emulațiune”, au imortalizat acel moment festiv. Schița ,,Emulațiune” este scrisă sub forma unei scenete în care Marius Chicoș Rostogan, ,,pedagogul absolut”, în realitate, o caricatură de dascăl, și ,,școlerii” săi comentează pe seama prezenței elevilor severineni la parada din 10 mai 1900:
,,Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii Liceului ,,Traian” de la Severin, care au fost aceea ce se numește le clou (cuiul, punctul de atracție) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta.”
,,Profesorul: Toți?…bine! Văz’t-ați numa la paradie pe colejii voști din ghimnazium “Traian” de la Turnul Zeverin, care au vin’t…”
,,Profesorul (oprindu-se ostenit): Așa școleri români îmi trebuia mie! Da nu niște loaze levantine ca voi, care nu știți decât numa doară să vă rânjiți și nu aveți respect pentru datorniță.”
,,Școlarul Ionescu: Domnule, tata spunea aseară c-a citit la gazetă, că zice că e acolo la Severin un profesor mare, l-a decorat regele, că zice că el…”
,,Școlarul Georgescu: Domnule, pe mine a zis tata că mă trimite la Severin în gimnaziu… la d. Costescu.”
,,Otopeanu: Și eu o să rog pe taica să mă trimieată tot la d. Costescu…”
În vecinătatea liceului, prin strădania profesorului Theodor Costescu, a fost construit un palat cultural, un teatru, timp în care numai în Craiova exista un teatru, unic în Oltenia.
Ca prefect al județului, țelul său era să construiască școli primare, școli de meserii la sate, drumuri și spitale. A izbutit să ridice 60 de școli primare. Satul Vânjuleț, locul de relaxare cu soția, prin străduirea lui Theodor Costescu, ajunsese un sat model, care avea două școli primare, o școală profesională de fete, o școală de meserii pentru băieți, electricitate cu instalație proprie și o fanfară.
Theodor Costescu a fost membru de onoare al Societății Culturale ,,Luminarea săteanului”, înființată la 1 aprilie 1898, președinte fiind Gheorghe Dumitrescu-Bumbești, învățător, proprietarul revistei ,,Șezătarea săteanului”. Un alt membru de onoare a fost gorjeanul Ion Ciocârlie, institutor, unul dintre cei mai îndemânatici scriitori didactici care a lucrat cu Ștefan Velovan la Școala Normală ,,Carol I”-Aplicație, București. A fost revizor școlar al județului Ilfov, iar în 1899 este numit revizor școlar al județului Gorj, ,,îndreptățit și răsplătit”.
În acțiunile sale, Theodor Costescu a fost ajutat de prietenul său, profesor Nae Dumitrescu, președintele Societății “Tinerimea Română”, alintat cu apelativul ,,frate”. A apelat cu încredere pe când Nae Dumitrescu era director în Ministerul Instrucțiunii Publice, primind cu promtitudine sprijinul ori de câte ori l-a solicitat. Cunoscut pentru tenacitatea lui în favoarea obștei, era prezent mereu pe scările ministerelor, fiind primit peste tot. Gheorghe Tătărăscu îi fusese elev, iar doctorul Constantin Istrati, cunoscutul chimist, ministru în Primul Război Mondial, fusese coleg de laborator și prieten.
Theodor Costescu, modest, omenos, prietenos, uneori se exprima ca oamenii de la țară, cu termeni afectivi, de respect, populari și familiari: ,,Mă, nene”, ,,Neică”.
Șerban Cioculescu povestește în ,,Amintiri”- ,,Bună ziua, neică!” despre faptul că Nicolae Iorga, pentru a pune capăt intervenționismului politicienilor, dăduse ordin să nu mai intre nimeni în cabinetul său în afara orelor de audiență. Însă, când a aflat că Theodor Costescu aștepta să fie primit, Nicolae Iorga a exclamat: ,,Aaaa, Theodor Costescu! Lăsați-l să intre oricând. El nu are copii, nu are nepoți, nu intervine în interesul propriu. Omul acesta o să moară pe scările ministerelor, zbătându-se numai și numai pentru înfăptuiri obștești!”
Bolnav și internat într-un sanatoriu, Theodor Costescu, intr-una din zile, s-a adresat medicului: ,,Doctore, trebuie să mai trăiesc câteva luni. Am început construcția unui spital, vreau să-l văd terminat”.
Donase un teren lângă Vânjuleț, clădirea spitalului se afla pe roșu, dar timpul n-a mai avut răbdare, să-și vadă visul îndeplinit. A trecut în cele veșnice pe 25 martie 1939, la vârsta de 75 de ani. A fost ,,Un sfânt căzut dintr-o icoană”.
Constantin E. Ungureanu
