Disponibilizările mascate continuă în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre faptul că cei care se pensionează nu lasă locul vacant, administrația CEO desființând aceste locuri de muncă din organigramă. Totul se întâmplă accelerat, iar promnisiunile ministrului Energiei, Sebastian Burduja, cu privire la renegocierea restructurării CEO, rămân goale, fără conținut. Din peste 10.000 de salariați în CEO, așa cum arătau documentele companiei în primăvară, au mai rămas în jur de 9.000 de angajați.
În august, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a venit în Gorj cu promisiunea că în luna octombrie va merge la Bruxelles unde va renogocia termenele de închidere a capacităților de energie pe cărbune ale CE Oltenia. Iată că suntem în septembrie, iar grupul de lucru, în care au fost admiși și reprezentanți ai Confederației Naționale Sindicale MERIDIAN, a avut o singură întâlnire, la București. Acolo, Sebastian Burduja n-a stat foarte mult la discuții, spunând că are probleme importante în Hunedoara.
Termenul dat de Burduja se apropie de final. Peste o lună, se presupune că toată documemntația care va sta la baza cererilor de amânare a închiderii CEO – programată până în luna decembrie 2025, va fi gata. Numai că până acum, așa cum spuneam, nu a avut loc decât o singură întâlnire în care s-a discutat despre nimic.
,,Mi-am asumat să demarez discuții cu Comisia Europeană pentru renegocierea Planului de restructurare a CEO”, spunea Burduja în august, aflat în vizită la Termocentrala Rovinari. Reamintim declarația acestuia, redată în Gorjeanul, la data de 8 august, 2023, când acesta a afirmat că va fi constituit un grup de lucru din care vor face parte managementul companiei energetice, reprezentanți ai sindicatelor, cei de la Consiliul Concurenței și reprezentanții Românie la Bruxelles, pentru a prezenta argumente clare Comisiei Europene, în vederea renegocierii Planului de restructurare a CEO. ,,Este o echipă extrem de activă și care își dorește ceea ce ne dorim și noi și anume protejarea și susținerea angajaților CE Oltenia. Este vital pentru județul Gorj și pentru toată România să avem grijă de acești oameni, pentru că și ei au grijă de noi, ei asigură securitatea Sistemului Energetic Național. Și atunci ne-am luat împreună o serie de angajamente pentru că am spus că rezolvarea problemelor complexe cu care se confruntă CEO nu depinde de un singur om, fie el și ministru, depinde de a avea împreună soluțiile pentru a merge la Comisia Europeană, pentru a discuta despre termenele de implementare din Planul de restructurare, pentru a prezenta, de fapt, cea mai bună versiune a ceea ce România poate să spună în fața Comisiei și pentru a asigura această securitate energetică pe un termen cât mai lung. M-am angajat, astăzi, aici, împreună cu colegii, să avem un grup de lucru și să strângem toate argumentele care să ne permit o asemenea discuție, aplicată, pe termene, să vedem ce se poate face”.
Între timp, conducerea Complexului Energetic Oltenia lucrează la o nouă organigramă, iar când aceasta va fi finalizată, se va vedea cine din personalul TESA va fi mutat în producție, a declarat liderul sindical de la Termocentrala Turceni, Eugen Iovan, la Radio Infinit. ,,Ne-a spus Plaveti că se lucrează la o nouă organigramă dar nu ne-a prezentat-o. Ei o leagă de ordinul lui Ciolacu de a reduce cheltuielile. Va fi greu să mute în producție, trebuie să fie omul de acord” a mai spus Iovan.
M.C.H.