Ţepar periculos, judecat la Tribunalul Gorj

309

Un bărbat care a reuşit să înşele mai multe firme şi persoane din diferite localităţi din ţară a ajuns zilele acestea şi prin Gorj, dar doar pentru a le cere magistraţilor de la Târgu-Jiu să-i contopească multele pedepse pe care le are de executat într-una singură.

Ion Răducanu Şinculeţ poate fi considerat un pericol public dacă ţinem cont de faptul că a stat destul de mult timp după gratii, iar atunci când a redevenit liber şi-a făcut de cap şi a dat ţepe în diferite zone ale ţării, semn că este o persoană activă. Victimele sale sunt din Suceava, Iaşi şi Constanţa, iar pe numele său instanţele de judecată din diferite judeţe au emis nu mai puţin de zece sentinţe prin care l-au condamnat la puşcărie. Vreo două decenii şi jumătate de închisoare a cumulat individul, dar, pentru că legea permite, a cerut contopirea acestora şi, astfel, acum a rămas cu mai puţin de jumătate din totalul pedepselor respective.
„Contopeşte pedepsele de 8 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, o lună închisoare, 2 ani închisoare, 6 luni închisoare, 5 ani închisoare, o lună închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare şi 1 an închisoare în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită la 9 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare, revocată în temeiul art. 83 C.pen., pentru ca în final condamnatul Răducanu Şinculeţ Ion să execute pedeapsa de 11 ani şi 6 luni închisoare. În baza dispoziţiilor art. 35 alin. 3 C.pen. pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c C.pen. se va executa după executarea pedepsei principale de 11 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 24.10.1996 la 23.11.1996 şi perioada executată de la data de 28.08.2006 la 22.02.2007 şi de la data de 23.02.2010 la zi, data pronunţării prezentei sentinţe”, se menţionează în verdictul Tribunalului Gorj. Iar dacă credeaţi că individul a stat la puşcărie „doar” atât greşiţi pentru că în acelaşi verdict se precizează şi „constată executată integral pedeapsa de trei ani închisoare aplicată petentului condamnat Răducanu Şinculeţ Ion prin sentinţa penală nr. 2984/23.06.2006 a Judecătoriei Iaşi”.
Ce a făcut Răducanu ca să capete atâtea pedepse, încât li se pierde şirul? A păcălit pe cine a putut, inclusiv statul român, ultima dată când a fost în libertate el dându-se drept un prezentabil om de afaceri, care a fost la un pas de a executa silit Ministerul Finanţelor pentru nu mai puţin de 5 milioane de euro! „În cursul lunii mai 2005, inculpatul Răducanu Şinculeţ Ion, atribuindu-şi calitatea de reprezentant legal al SC GRUP SICOMIGA SINGLE MAN LTD (firmă neînregistrată la Oficiul Registrului Comerţului) şi atestând în mod nereal că această firmă ar fi beneficiara unor garanţii guvernamentale de susţinere financiară în diferite domenii, a emis două instrumente de plată (cambii) în care a consemnat date nereale. În baza acestor cambii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa ar fi trebuit să vireze în conturile a două firme din judeţul Constanţa suma totală de 5 milioane euro în vederea finanţării unui proiect turistic, termenul de rambursare a finanţării fiind de 15 ani, urmând ca o parte din aceşti bani să revină inculpatului. Răducanu Şinculeţ Ion a remis aceste cambii reprezentanţilor firmelor beneficiare care au declanşat procedurile de executare silită împotriva Ministerului Finanţelor, proceduri care au fost anulate de instanţa de judecată”, preciza Direcţia Naţională Anticorupţie într-un comunicat de presă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here