Team TG Guard SRL, firma de pază şi protecţie a foştilor ofiţeri SRI, Victor Nicolae Mecu şi Alexandru Marian Niculescu, are grave probleme financiare. Atât de mare este însă prăpastia care se cască sub societatea în cauză încât, din disperare, reprezentanţii firmei au ajuns să râvnească la un contract de pază deţinut, de ani buni, de firma concurentă, SC Signovince SRL, la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. Au sesizat-o chiar o parte a personalului unităţii de lângă Tribunalul Gorj, dar şi paznicii spitalului, după ce firma în cauză a fost luată, brusc, la ochi de chirurgul Claudiu Soare. Şi asta, după ce medicul a ajuns să reclame managerului unităţii medicale angajaţii acestei societăţi, în mai multe rânduri, şi pentru chestiuni mai mult decât aberante. Conducerea spitalului nu a luat în considerare reclamaţiile verbale ale doctorului Soare, mai ales că este de notorietate că în secţia de chirurgie unde prestează medicul vocal, lucrează şi o persoană apropiată lui Alin Caragea, şef în cadrul Team TG Guard SRL.
Doctorul Claudiu Soare a reclamat Signovince managerului SJU Târgu-Jiu, pe motiv că maşina personală i-ar fi fost zgâriată în parcarea unităţii medicale, păzită de angajaţii acestei societăţi. Deşi medicul nu a încercat să demonstreze cum s-a întâmplat asta, a avut grijă să-şi exprime, în mai multe rânduri, propriile nemulţumiri legate de paza parcării în cauză. O declară chiar Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu, care susţine că dr. Soare i-a sesizat, verbal, de câteva ori, că este nemulţumit de angajaţii Signovince, asta în condiţiile în care societatea nu a creat probleme, pe timpul derulării contractului, unităţii medicale. “Noi nu avem ce-i reproşa firmei de pază care are contract cu SJU Târgu-Jiu. Au fost însă nişte reclamaţii venite de la dr. Claudiu Soare, pornite de la faptul că i-ar fi fost zgâriată maşina în parcarea spitalului, când el era la muncă. Tot acesta a spus că în parcare sunt lăsate şi alte maşini care nu ar avea ce căuta acolo. Nu a făcut nimic scris, motiv pentru care nici nu a fost cazul să constatăm dacă acestea se confirmă sau nu”, a declarat Tătaru, menţionând că, în opinia sa, firma de pază îşi face treaba.
Reprezentanţii sindicatelor din SJU spun acelaşi lucru ca şi managerul unităţii spitaliceşti, liderul Sanitas, Valentin Popa, susţinând că sindicatului nu i-a fost adus la cunoştinţă vreo nemulţumire a personalului vizavi de firma de pază.
În spital se cunoaşte însă că în secţia lui Soare lucrează o persoană apropiată lui Alin Caragea, fost şef în SRI Gorj şi acum şef în cadrul Team TG Guard, firmă de pază concurentă, unii susţinând că acesta ar fi şi motivul pentru care chirurgul s-ar fi lăsat antrenat în acest joc care sfidează însă regulile concurenţiale.
Finanţele Publice – sechestru pe autoturismele Team TG Guard
De altfel, o astfel de realitate nu ar şoca dacă punem în balanţă că Team TG Guard SRL, firma de pază şi protecţie a foştilor ofiţeri SRI Victor Nicolae Mecu şi Alexandru Marian Niculescu, se confruntă cu grave probleme financiare, după ce aproape toţi partenerii de afaceri ai acestora, cei care le serveau subcontractări de la companiile de stat, sunt implicaţi în anchete penale, unii dintre ei fiind chiar reţinuţi şi arestaţi.
Astfel, dacă anul trecut, Team TG Guard a avut o cifră de afaceri de aproape un milion de dolari şi un profit considerabil, cei mai mulţi bani venind de la partenerii penali, în urmă cu trei săptămâni Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a instituit sechestru asigurator asupra a şapte autoturisme ale firmei. Astfel, foştii ofiţeri de informaţii Mecu & Niculescu s-au trezit că, din cauza datoriilor neachitate la bugetul de stat, Finanţele sunt pe punctul de a le scoate la vânzare un Peugeot, un Hyundai, un Nissan şi patru Dacia.
Credite bancare şi angajaţi disperaţi!
De fapt, declinul financiar al Team TG Guard a început la finele anului trecut, la scurt timp după ce procurorii DIICOT au început verificările la firmele de pază Shelter Security şi Grup Est Security, societatea foştilor ofiţeri SRI Mecu şi Niculescu fiind nevoită să contracteze două credite bancare, în noiembrie şi decembrie 2014. Cu toate acestea, se pare că situaţia firmei nu s-a redresat, iar presa din Valea Jiului, relata în luna martie a acestui an că angajaţii Team TG Guard SRL, firma care asigură paza perimetrelor unităţilor miniere aflate în program de închidere se plâng că nu au primit salariile de două luni.
“Agenţii de pază dau vina pe angajator – firma Team TG Guard, subcontractant al Axis Corporate Security (…) Ionuţ Rudeanu, reprezentantul Axis Corporate Security, a declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, că SNÎMVJ a efectuat, în acest an, o plată de 100.000 de lei, sumă ce a fost transferată către Team TG Guard. Axis Corporate Security, societatea hunedoreană care a câştigat licitaţia la SNÎMVJ a subcontractat serviciile la firma gorjeană Team TG Guard”.
Angajaţii disperaţi că nu-şi luaseră salariile de două luni de zile au comentat situaţia pe un portal de profil de pe internet. “TEAM TG GUARD nu e firmă serioasă, cunosc pe mulţi care lucră la mina EM PETRILA şi îşi bat joc de oameni. Au promis bonuri, dar nu au văzut nici măcar un bon, nici măcar nu au anunţat că nu primim bonuri.
Echipamentele lasă de dorit, banii nu îi dau la timp”, scria, aici, pe 23 noiembrie, unul dintre angajaţi.
Un altul, la fel de nemulţumit făcea apel chiar la directorul societăţii să intervină: “lucram 12 cu 24, am înţeles că la un anumit termen de 168 de ore avem salariul, noi depăşim şi avem 240 de ore şi faceţi o estimare de la 168 până la 240, eu spun că sunt ceva ore, ceea ce ei nu ne plătesc în plus cu nici măcar o oră, adevărul spun, libere maxim două dacă ne dau când şi când. Fac încă odată apel DIRECTORULUI acestei firme să remedieze situaţia, e ceva de nevăzut, salariul este maxim 750 de ron fără bonuri şi pe 240 de ore”.
Cu doar două zile înainte de Crăciun, în 23 decembrie 2014 angajaţii încă nu-şi luaseră salariile: “Dezastru la Mina Petrila. Nici astăzi în data de 23.12.2014 nu au dat banii oamenilor. Sunteţi nişte oameni de nimic care vă gândiţi numai la voi, vă bateţi joc de noi. Nu vă gândiţi că vin şi la noi sărbătorile.
Avem copii mici de crescut. Voi să staţi cu buzunarele pline”.
Problemele penale ale partenerilor lui Mecu & Niculescu
Team TG Guard SRL speră să se redreseze financiar cu banii Complexului Energetic Oltenia, iar ofiţerii de informaţii aflaţi în conducerea firmei au început tatonările pentru a-şi găsi un alt partener la umbra căruia să se lipească de contractul privind paza obiectivelor companiei energetice.
La finele anului trecut, Mecu & Co. a repurtat un eşec răsunător în încercarea de a pune mâna pe paza de la CEO, fiind asociat la acel moment cu Grup Est Security, firmă din sfera de influență a fostului primar din Piatra-Neamț, Gheorghe Ștefan “Pinalti”.
După ce au ratat contractul cu CEO, Grup Est Security a continuat colaborarea cu Team TG Guard şi i-a făcut acesteia parte din cele 2,74 de milioane de lei, fără TVA, câştigate fără licitaţie de la Loteria Română. Serviciile de monitorizare pentru agenţiile Loto din Gorj au fost subcontractate firmei lui Mecu, fostul ofiţer SRI, fiind deja de-al casei, după ce ani la rândul a asigurat aceleaşi servicii, tot în subantrepriză, de la Shelter Security, societatea gorjeanului Alin Ionescu. Cel din urmă a fost chemat, săptămâna trecută, la DNA într-un dosar în care este cercetat în legătură cu o parte a contractelor încheiate de firma sa cu Loteria Română. El a spus că este inculpat în dosar alături de alte persoane, precizând că i s-a prezentat acuzațiile în 2011-2012.
“Muştele” de la Team TG Guard
Partenerii de afaceri ai lui Mecu au căzut în plasa anchetatorilor ca muştele, unul câte unul. Cronologic, primul a fost săltat chiar afaceristul gorjean Ionescu, arestat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la data de 2 octombrie 2014, sub acuzaţia de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 10 milioane euro, prin înregistrarea în contabilitatea firmei Shelter Security a unor achiziţii fictive de servicii.
Următorul a fost partenerul de la Piatra Neamţ, administratorul şi asociatul Grup Est Security, Alexandru Cucoş, care apărea, în luna martie a acestui an, într-un dosar instrumentat de DIICOT, într-o reţea de crimă organizată specializată în înşelăciuni.
Şi ultimul, Andrei Ionuţ Rudeanu, ginerele liderului PNL Vasile Blaga, cel care a fost reţinut, luna trecută, pentru 24 de ore şi, ulterior, arestat de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 euro. Rudeanu controla firma Axis Corporate Security cea care i-a subcontractat serviciile de pază la minele Petrila şi Paroşeni firmei Team TG Guard.
Anamaria Stoica
pai nu stiu cati din voi stiti ca doctorul Soare sau mai nou „Lunaticul” are 3 tentative de suicid pana acum , nu doresc raul la nimeni dar daca continua asa , nu o sa ajunga MANAGER pe lumea asta …poate pe lumea calalta are alta putere !
ce usurare ,un dereglat mintal , ar fi bine sa o duca pana la capat , prea multe abuzuri din partea lui. aparent violator in targu mures . un idiot vilent mai putin pe pamant
Doctorul Soare mai bine si-ar vedea de operatiile lui.Vad ca are multe preocupari: vrea sa il schimbe pe manager,vrea sa schimbe si firma de paza,orice mai putin medicina il intereseaza.
Ce mare valoare e Soare asta care urla ca un isteric la personal si jigneste pe toti?Crede ca numai el pe lumea asta poate opera o apendicita?Daca un caz e putin mai greu il trimite fuguta la alt spital.