Tăriceanu: Nu candidez pentru a face o figură frumoasă!

934

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că va candida la alegerile prezidenţiale pentru a se bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis, susţinând că soarta României trebuie să fie în mâinile politicienilor cu experienţă şi competenţă, “nu a creaţiilor de laborator, teleportate la Cotroceni”.

“Am decis să intru în cursa prezidenţială şi fac anunţul oficial şi aici. Voi candida din partea ALDE şi a tuturor celor care cred că a venit vremea ca ţara noastră să depăşească epoca experimentelor sociale. Soarta României trebuie să fie în mâinile politicienilor cu experienţă şi competenţă, nu a creaţiilor de laborator, teleportate la Cotroceni prin jocuri de interese şi nu prin munca şi realizările proprii”, a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.

El se consideră “un politician cu experienţă”. “Am fost deputat, senator, ministru, vicepremier, prim-ministru, preşedinte de Senat, vicepreşedinte de partid european, am condus partide, am fondat partide, la putere ori în opoziţie, am contribuit la alcătuirea primei Constituţii post-comuniste, am simţit şi gustul victoriilor şi pe cel al înfrângerii. Am parcurs, deci, toate etapele necesare unei cariere împlinite şi am realizat asta având, de cele mai multe ori, şansa unor oameni de excepţie în jurul meu, alături de care am construit. Pentru că politica e, în primul rând, o muncă de echipă şi de construcţie. Am avut şansa de la Dumnezeu să fiu prim-ministrul care a semnat aderarea României la UE, probabil cea mai mare realizare de la Revoluţia din decembrie 1989. Am văzut cum s-au schimbat vremurile şi figurile politice. Am văzut lideri curajoşi şi lideri înţelepţi, dar am văzut şi lideri politici al căror interes de a fi realeşi trecea înaintea oricărei alte valori. Şi în numele dorinţei de a fi realeşi au sacrificat tot: principii, oameni, libertăţile şi valorile românilor. Totul!”, a afirmat liderul ALDE.

Preşedintele ALDE susţine că trebuie regăsite “unitatea, echilibrul intern, bunul simţ care să ne ţină pe drumul cel drept” şi cere sprijinul electoratului pentru a construi “o Românie mai bună, o Românie unită, solidară”.

“Pentru toate astea, am decis să intru în luptă şi să mă bat până la capăt. Nu candidez pentru a face figură frumoasă în turul întâi, ci pentru a mă bate de la egal la egal cu Klaus Iohannis. Nu fac aranjamente subterane doar pentru a-i netezi actualului preşedinte drumul spre un nou mandat. Un mandat pe care cel mai slab preşedinte din istorie nu îl merită, cum nu l-a meritat nici pe cel în derulare. Primul preşedinte după care nu rămâne absolut nimic. Nu fac parte dintre cei care consideră zarurile ca fiind aruncate. Bătălia nu s-a încheiat. Bătălia abia începe! Vă cer sprijinul pentru acest proiect, vă cer sprijinul să construim o Românie mai bună, o Românie unită, solidară. Avem nevoie de o astfel de Românie, pentru că asta înseamnă o Românie puternică. Capul sus, români! Mergem până la capăt!”, a mai scris liderul ALDE.

Tăriceanu a fost confirmat miercuri de conducerea ALDE drept candidat al partidului al alegerile prezidențiale din toamna acestui an.

3 COMENTARII

  1. Știu!
    Figura ta va fi foarte urâtă, dezolantă!
    Tocmai de aceea, te sfătuiest, băi, moș Tăriceacă, vezi-ți de treabă, mergi la clubul pensionarilor roșii, fă socializare, stai la rând la eliberarea permisului, citește beletristică și, mai ales, fă-i vizite fostului shef al pisdistilor.
    ….din circa 100 de persoane, nu am găsit una care să-ți dea cu votul peste frunte…
    Vremea voastră a trecut, chiar dacă nu veți să priviți adevărul în față!

  2. Taricene stai cuminte ca nu ajungi președinte noi de afara nu te vrem nu mai merge cu prosteala pe la babe cu găleata ,pixul, zaharul uleiul ce l-ați dat voi la votat ,Astăzi lumea sa schimbat pentru ca s-au saturat de munca si de oftat .să țină în spinare numai niste puslamale ce prind funcția dorita si se uita doar in grindă baga bani in buzunare iară noi murim de foame ,Am plecat prin tari straine pentru o bucată de pâine ,suntem sclavi in europa iar voi ne duceți cu vorba ,ne luati taxe impozite si ieșiți la cotroceni să vă dați numai păreri ca ati face voi pe dracu până când va umpleti sacul după ce vi l-ați umplut vine altu tot flămând si asa rîdeți cu planul iar noi înghițim amarul. Ati scriu aceste cuvinte deoarece toti santeti apa si un pământ. Ar fi bine dacă sar putea întoarce NICOLAE CEAUȘESCU SA VADA FIII RISIPITORI . CEAUSESCU A FOST ȘI VA RĂMÂNE UN ADEVĂRAT PATRIOT ÎN ISTORIA OMENIRII. IAR VOI ADEVĂRAȚI TÂLHARI CARE ATI VÂNDUT TOT MAI AVETI SĂ VĂ VINDEȚI PE VOI HULIGANILOR

  3. Din pacate suntem la capat, iar la acest capat ati contribuit din plin.Este capatul reversibil al acelui capat cantat de dvs in discursuri politice care nu are nici-o legatura cu realitatea.Ar fi momentul sa va ocupati de gradinarit,a-ti invata ce trebuie sa faceti ca sa cresca florile si probabil o sa va dati seama de greselile facute in deciziile luate de cand va plimbati la diverse ministere inclusiv ca prim ministru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here