Târgujienii, în număr mare la pomenirea în biserici a Sfântului Gheorghe

379

Creştinii ortodocşi l-au sărbătorit marţi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pomenit de aproape toate lăcaşele de cult din judeţ şi din ţară. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor.

Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe şi vremea frumoasă au scos ieri din case un număr mare de târgujieni care au dorit să participe la slujbele de pomenire a Sfântului Gheorghe.
Pentru credincioşii ortodocşi, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerabili sfinţi şi martiri pentru credinţă, supranumit „purtătorul de biruinţă”.
Iar în concepţia populară este numit „Cap mare de primăvară”, înverzitorul întregii naturi şi semănătorul culturilor, care aduce sănătate şi belşug oamenilor ce respectă această sărbătoare.
Peste 11.000 de gorjeni şi-au sărbătorit onomastica, ca urmare a faptului că poartă numele de Gheorghe.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor, poartă numele de Gheorghe 11.839 de gorjeni, iar Gheorghiţa se numesc 1.115 persoane. Localităţile în care aceste două nume sunt cel mai des întâlnite sunt următoarele: Târgu-Jiu, Motru, Rovinari, Bumbeşti-Jiu şi Novaci.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here