Târgu Jiu: Măsuri luate la o școală din municipiu, după un gest teribilist al unor eleve de 13 ani

7702

În urma unui incident petrecut în urmă cu două săptămâni, în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu”, din Târgu Jiu, în care patru eleve din clasa a VII-a s-au filmat cu o sticlă de băutură în incinta unității, conducerea școlii a luat măsuri.

Directorul unității de învățământ, prof. Corina Panduru vine cu următoarele precizări: ,,Părinții au fost informați și s-au prezentat de urgență la școală, în aproximativ 30 de minute, pentru gestionarera situației în interesul superior al copilului. În fața părinților și a diriginților, fetele au recunoscut faptul, că au adus o sticlă cu băutură la școală, distribuind o fotografie pe paginile de socializare – pe care au șters-o apoi, aflând că există o suspiciune asupra lor. Prin urmare, nu a fost nevoie să apelăm la structurile poliției în seara respectivă, pentru evaluare inițială a suspiciunii și cercetarea faptelor, pentru că, pe baza analizei cazului, diriginții, consilierul școlar, cu consultarea părinților au stabilit măsuri de sprijin și prevenire pentru acești copii, pentru cele patru eleve. Acești copii au primit sancțiuni, adică mustrare scrisă și scăderea mediei la purtare. Am recomandat consiliere, iar părinții au fost de acord și au semnat un document în acest sens. Ulterior acestui incident, școala a colaborat cu structurile de siguranță școlară pentru stabilirea unor măsuri de prevenire a repetării sau a agravării unei astfel de situații. Fetelor li s-au adus la cunoștință ce consecințe, sau ce riscuri implică anturajul nepotrivit, consumul de alcool sau de droguri. Noi colaborăm strâns cu reprezentanții poliției, care, de altfel, ar fi sesizat Inspectoratul Școlar Județean Gorj dacă ar fi existat neimplicare din partea școlii, dar nu a fost cazul. Noi am dorit, în mod special, să le spunem copiilor de consecințele care decurg din nerespectarea regulamentelor școlare. De altfel, asta au făcut și cei de la Siguranța Școlară. Pe fete le leagă o prietenie veche. Am purtat discuții cu părinții lor și despre anturaj, fiindcă sub influența unui anturaj nepotrivit se pot întâmpla multe. Acești copii, aceste fete nu lipsesc de la școală, învață foarte bine. Este prima situație de acest fel, este prima lor abatere. Trebuie, noi, ca dascăli, să fim deschiși, să fim alături de acești copii pentru a-i îndruma spre bine, nu să ne repezim cu acuzații”, a declarat directorul Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu”, prof. Corina Panduru.
M.C.H.

2 COMENTARII

  1. Ce atâta circ mediatic pentru nimic? De ce se da atâta importanta și o gramada de oameni platiti de la bugetul de stat se afla în treabă în loc sa se ocupe de lucruri cu adevărat importante in scoala, invatamant, educatie, famiglie? Ca sa își justifice functiile si salariile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here